Clinceniul a dispus fără mari probleme de ACS Poli, care se scunfundă tot mai mult în clasament. Ilfovenii au urcat pe primul loc, timișorenii au preluat „lanterna roșie”

Anda DELIU, Marius ANGHEL 16 Mar. 2019, 15:35 Campionat

Academica Clinceni s-a impus, sâmbătă, la Timișoara, cu 3-1 pe Electrica, cu ACS Poli, și „gluma se îngroașă” în ambele cazuri. Ilfovenii nu cedează ușor în lupta pentru promovare, în timp ce bănățenii, care au jucat din nou în negru și roșu, nu se regăsesc din niciun punct de vedere. Echipa antrenată de Valeriu Răchită a fost ca și inexistentă în repriza a doua, când a jucat bine doar la faza fixă din care a marcat, și ajunge într-o situație tot mai îngrijorătoare.

Timișorenii au fost mai curajoși în primele minute în fața ilfovenilor de pe podium, când Codrea a tras pe spațiul porții, dar Ureche a reținut. Sidorenco putea fi periculos, dar nu a reușit mare lucru, așa cum a făcut de altfel tot meciul. Clinceniul a preluat, ulterior, ostilitățile din teren. Munteanu a pierdut o minge în fața careului, de unde Șut a recuperat, dar a tras peste. În minutul 13, ilfovenii au deschis scorul. Bogdan Barbu a bătut bine o lovitură liberă, respinsă în fața de Dinu Moldovan, dar Răuță a urmărit faza și a reluat cu capul în plasa porții. Peste patru minute, alb-violeții transformați în roș-negrii puteau marca. Ureche e ieșit greșit la o centrate, Calugher a trimis în față, dar Sidorenco nu a ajuns balonul.

ACS Poli a mai avut ocazii, irosite cu mare usurință

Bănățenii au continuat să atace după golul primit. Buzan a ajuns în careu, dar nu a știut ce să facă cu mingea și faza s-a stins. Ulterior, a fost rândul lui Sidorenco să reia cu capul pe lângă poartă o centrare bună a lui Olteanu. Tot Sidorenco putea egala în minutul 32, după ce a scăpat spre poartă. Fundașii lui Ilie Poenaru s-au repliat însă rapid, iar faza s-a stins, din nou. Repriza s-a terminat cu atacurile gazdelor, dar slabe în zona „fierbinte”. Mingile erau lansate degeaba spre poarta lui Ureche, deoarece nici Buzan nu a putut ajunge o astfel de pasă în adâncime, la fel ca Sidorenco.

Două schimbări la pauză, dar echipa lui Răchită a jucat execrabil repriza a doua

În a doua jumătate a partidei, Academica a dominat aproape total, cu cei de la ACS Poli chinuindu-se să stea ca lumea în teren, trădați, de la un anumit punct încolo, și de condiția fizică. Oaspeții au început să asedieze poarta prin Buziuc, care a ratat două ocazii, și prin Barbu. În minutul 62 însă, a venit golul al doilea. Buziuc a trimis în careu, iar Nicola, intrat în locul accidentatului Pîrvulescu, a marcat cu capul în stânga lui Dinu Moldovan. Pe final, parcă oaspeții au cedat terenul, chiar dacă nu deliberat.

Diferența redusă pe final, dar Academica nu a tremurat

Cu o oarecare retragerea a ilfovenilor, timișorenii au reînceput să spere pe final. În minutul 81, au fructificat un corner bătut de Rogoveanu. Denis Golda a reluat în plasa porții cu capul, din preajma careului mic. Meciul a fost relansat, dar doar teoretic pentru speranțele deșarte ale celor puțin peste 100 de spectatori. În prelungiri, Vlad Mihalcea a stabilit scorul final, după un contraatac.

ACS POLI TIMIȘOARA – ACADEMICA CLINCENI    1-3
Denis Golda 81′ / Andrei Răuță 13′, Alexandru Nicola 62′, Vlad Mihalcea 90+2′

D. Moldovan – Bilia, Paramatti (cpt.), D. Munteanu, Vl. Olteanu – Rogoveanu, D. Codrea (Bîrnoi 71′), Buzan (Golda 46′), Calugher (Chemin 46′) – Bădăuță, Sidorenco
Rezerve neutilizate: M. Contra – Țîgîrlaș, Ghidurea, Stere
Antrenor: Valeriu Răchită

Ureche – Fl. Achim, Andr. Răuță, Patriche (cpt.), Mih. Dobrescu – Bg. Barbu, Șut – Cr. Dumitru (Mitrov 78′), Vas. Olariu (Vl. Mihalcea 69′), P. Pîrvulescu (Nicola 35′) – Al. Buziuc
Rezerve neutilizate: Oct. Vâlceanu – Găină, Marrone, Gliga
Antrenor: Ilie Poenaru

Stadion: Electrica (Timișoara – Timiș); Spectatori: 100; Arbitru: Szabolcs Kovacs (Carei); Asistenți: Ionuț Marius Bobe (Videle) și Doru Zamfir (Slatina).

În urma acestui rezultat, Academica a urcat din nou pe locul 1, cel puțin temporar, cu 55 de puncte. Runda viitoare va juca acasă cu UTA, sâmbătă, de la ora 13:00. ACS Poli a căzut din nou pe ultimul loc, cu 14 puncte. Etapa viitoare, duminică, de la ora 13:00, va juca la Sportul Snagov, fostul club al lui Vivi Răchită.

Articol scris de Anda DELIU
Foto: Leczki JOZSI și Emanuel Titus ILIEȘI / Mediafax Foto

Anda DELIU, Marius ANGHEL 16 Mar. 2019, 15:35 Campionat
Pe aceeași temă