Ciobanu – omul decisiv!

30 May. 2009, 14:44 Campionat
Ciobanu - omul decisiv!

Dubla atacantului Ștefan Ciobanu a adus-o pe FC Ploiești cu un pas mai aproape de liga 1, trupa antrenată de Ion Moldovan învingând cu 2-0 pe Dunărea Galați prin golurile acestuia.

Meciul dintre Fc Ploiești și Dunărea Galați a curs într-un singur sens, spre poarta lui Mindileac cel care a fost făcut „mare” de jucătorii ploieșteni prin ratări exasperante. Campion a fost Georgian Păun care după ce în minutul 27 a ratat singur cu portarul Mindileac, a irosit și un penalty , șutul său fiind parat.
Ștefan Ciobanu a fost singurul care a reușit să câștige duelul cu portarul advers, mai întâi în minutul 9, apoi tot el a adus liniștea în tabăra gazdelor cu golul de 2-0: șut la rădăcina barei din 14 metri.
Revenit de la echipa naționala de juniori, Alexe nu a fost în apele lui, ratând și el singur cu portarul în minutul 81, în timp ce singurele zvâcniri ale oaspeților aparținând lui Bica și Enache nu s-au concretizat nici ele pe tabelă.

Ion Moldovan, antrenor  FC Ploiești: „ Mai avem nevoie de 4 puncte în cele 3 meciuri rămase de discutat pentru noi și sper sa le facem cât mai repede, astfel să ne atingem obiectivul de anul acesta și anume promovarea în liga 1”

Articol scris de Marian Dima
 

30 May. 2009, 14:44 Campionat
Pe aceeași temă