Cel mai sever eșec al brăilenilor în acest sezon. Lecția de contraatac predată de Afumați Daciei Unirea

Marius ANGHEL 22 May. 2017, 10:39 Campionat

CS Afumați a câștigat cu 5-1 la Brăila, sâmbătă, în cadru etapei a 35-a a Ligii 2, și elevii antrenorului Alin Pânzaru au suferit cea mai severă înfrângere din acest sezon competițional. Cei care nu au fost la Municipal pot considera că a fost un meci controlat de echipa vizitatoare, în realitate altfel au stat lucrurile.

Disputa dintre cele două formații a fost una echilibrată numai că oaspeții au fructificat toate ocaziile mari de gol în timp ce gruparea brăileană nu s-a descurcat la finalizare în acest joc. Iar momentul psihologic al partidei a fost cel din startul părții secunde când, la 1-1, Adăscăliței a expediat mingea în transversală, iar Cuciureanu, de la marginea carelui mic, a țintit bara din stânga a porții apărate de Muțiu. Și în loc de 3-1 pentru gazde a fost 5-1 pentru oaspeți.

În primul sfert de oră, echipa gazdă a controlat cu autoritate jocul și în minutul 4 ar fi putut deschide scorul. A fost o fază spectaculoasă care a început cu un șut violent al lui Neagu, mingea l-a lovit în piept pe Muțiu și a ajuns la Pușcașu, acesta i-a pasat lui Costel Roșu care a șutat din nou, Buzea a scos mingea de pe linia porții, iar Pușcașu, pe fază, a lobat-o spre gol, însă a țintit doar transversala.

Abia la capătul primului sfert de oră oaspeții au depășit linia de centru, dar a fost un contraatac periculos în urma căruia Mugurel Dedu a egalat la 1-1, raportul șuturilor în transversală. După o centrare a lui Popa de pe partea dreaptă, Vasile a reluat slab mingea la colțul lung, iar Olaru, atent, a evitat golul. A urmat o acțiune a echipei gazdă la finalul căreia Roșu a trimis mingea pe lângă poarta lui Muțiu. Finalul de repriză a aparținut echipei CS Afumați, care, după o ocazie irosită de Vlada (32), a deschis scorul prin Costache în minutul 39. Mijlocașul oaspeților a lobat mingea peste Olaru, a urmărit-o și, cu toate că a fost talonat de Niță, a șutat în vinclu.

Dacia Unirea a început foarte bine repriza a doua și la 30 de secunde de la reluare a restabilit egalitatea după un eurogol semnat de Cosmin Neagu. Un minut mai târziu putea fi 2-1 pentru Dacia Unirea, însă mingea șutată violent de Adăscăliței a zguduit transversala porții oaspeților. Echipa pregătită de Alin Pânzaru a rămas în atac și în minutul 55 a avut din nou șansa de a prelua conducerea. Pușcașu i-a pasat lui Ciucureanu, însă tânărul jucător al gazdelor a trimis mingea în bara din stânga porții lui Muțiu. Și cum ocaziile se răzbună, în minutul 65, la o fază care nu anunța nimic, Răzvan Avram a marcat, iar CS Afumați, contrar cursului jocului, conducea cu 2-1.

Brăilenii s-au aruncat în atac pentru a obține măcar un egal, iar, pe contraatac, oaspeții au mai înscris de trei ori. Avram (77) a marcat pentru 3-1, iar în doar trei minute Vlada a realizat „dubla” și CS Afumați s-a impus cu 5-1 pe Municipal.

În urma acestei înfrângeri Dacia Unirea a coborât pe locul al nouălea în clasament, în timp ce Afumațiul a urcat pe 7.

DACIA UNIREA BRĂ‚ILA – CS AFUMAȚI     1-5
Cosmin Neagu 46′ / Valentin Costache 39′, Răzvan Avram 65′, 77′, Marian Vlada 87′, 90′

Bg. Olaru – Gab. Niță, L. Ivan (cpt.), C. Necoară, Stănciulescu – Roșoagă (Ciucureanu 46), Moglan (P. Ioan 80), Rz. Adăscăliței (M. Dima 76), C. Neagu – C. Roșu, Pușcașu
Rezerve neutilizate: Cr. Mitrea – Olenic, Ed. Oprea, Ghiocel
Antrenor: Alin Pânzaru

Muțiu – Robicek, Buzea, Botea, Al. Gheorghe – Ad. Popa (Rz. Avram 59), Mug. Dedu (Petculescu 76), Rz. Patriche (cpt.), Val. Costache (Covalschi 83) – Șt. Vasile, Vlada
Rezerve neutilizate: Obretin – Vas. Olariu, Al. Mitu, D. Burlacu
Antrenor: Vasile Neagu

Stadion: Municipal (Brăila); Arbitru: Laurențiu Ionașcu (Buzău); Asistenți: Romică Bîrdeș și Gheorghiță Bălan (ambii din Pitești).

Articol scris de Costel FILIP

Marius ANGHEL 22 May. 2017, 10:39 Campionat
Pe aceeași temă