„Ceahlăul e deja promovată în liga I”

15 Sep. 2010, 11:53 Campionat

Antrenorul Deltei Tulcea, Constantin Gache, contestat dur
arbitrajul centralului Mugurel Vădan la meciul disputat marți 14
septembrie, Ceahlăul Piatra Neamț – Delta Tulcea, scor 5-2,
restanță din prima etapă din Seria I a ligii secunde.

Tehnicianul a acuzat acordarea unei lovituri de pedeapsă în opinia
sa cu multă ușurintă în favoarea nemțenilor la scorul de 0-2 și
eliminarea mult prea ușoară a căpitanului Grigorov din minutul 59
(cumul de cartonașe galbene).

„Cineva îmi spunea că ar fi mai bine ca Ceahlăul să fie
deja promovată în Liga I. Așa vom putea să jucăm și noi în
celelalte etape, pentru că altfel luăm cartonașe roșii și ne
pierdem jucătorii. Am fost lăsați să jucăm până în momentul în care
conduceam cu 2-0, apoi toți jucătorii din apărare au luat cartonașe
galbene. Mai mult, în ultimul minut al primei reprize, Ceahlăul a
primit și o lovitură de pedeapsă degeaba. După ce a fost eliminat
Grigorov, totul a continuat și nu am mai rezistat în inferioritate
numerică. Este un scenariu mai vechi la Piatra Neamț. În momentul
acesta, propunerea ca Ceahlăul să fie deja promovată mi se pare
chiar foarte bună”
, a spus Gache.

Articol scris de Dan
Eșanu

15 Sep. 2010, 11:53 Campionat
Pe aceeași temă