Ce victorie! ACS Poli a început perfect returul, cu un succes la scor de neprezentare cu SSC Farul, și speră la restartul care să o salveze de la retrogradare

Anda DELIU, Marius ANGHEL 02 Dec. 2018, 09:31 Campionat
  • ACS Poli a reușit să câștige primul meci de când a fost preluată de Călin Cojocaru. Alb-violeții s-au impus cu SSC Farul, și nu oricum, ci la scorul de 3-0. Prima etapă a returului le-a adus abia al doilea succes bănățenilor în acest sezon, în timp ce „marinarii” lui Petre Grigoraș au atins recordul negativ de a pierde toate partidele disputate la Timișoara. Jucătorii fostei prim-divizionare nu au mai păcătuit cu ratări, dar au făcut-o, în schimb, constănțenii.

 

De altfel, bănățenii au început meciul în forță, cu un șut puțin pe lângă poartă al lui Golda, în secunda 10, și o altă reluare, tot alături de buturi, a lui Drăghici. Farul a avut și ea șansa de a marca la o centrare a lui Fotescu, dar Smaranda a îndepărtat bine pericolul. Meciul a fost marcat și de momente de panică, după ce Dorin Codrea a fost lovit în plex de Zamfir și s-a prăbușit pe gazon în momentul în care a încercat să se ridice, după câteva minute de îngrijiri. Jucătorul a fost luat cu ambulanța pe margine, iar Petre Grigoraș l-a scos, preventiv, pe Zamfir, care a primit doar cartonașul galben. După incident, oaspeții au avut o altă ocazie bună, la șutul lui Alexandru Grigoraș care a șters bara.

Golda și Drăghici au marcat două goluri în trei minute

Bîrnoi a avut un șut puțin pe lângă spațiul porții, iar apoi a oferit centrare de gol pentru Denis Golda, care, din careu, a marcat cu capul, deși avea adversar lângă el.

Peste trei minute, după o altă ratare a lui Giani Stere, din minutul 35, diferența a crescut la 2-0. După un corner bătut de Haruț, Drăghici a marcat cu un șut din 5 metri.

Farul a încercat să reducă măcar din diferență până la pauză, dar fără succes. După o fază creată de Grigoraș și Jallow, Fotescu a avut un șut slab, iar Georgian Păun a avut și el o execuție deloc strălucită.

Farul a atacat aproape toată prima repriză

Tudorică putea înscrie în minutul 47, dar șutul său a trecut puțin pe lângă poartă, iar oaspeții au mai contabilizat și alte ratări. Păun l-a pus la lucru pe Smaranda, care a respins în bară o minge, iar timișorenii au scăpat cu fața curată. La fel s-a întâmplat și la poarta opusă, unde Mihai Popa a trimis în bară un șut al lui Stere. ACS Poli a fost nevoită să facă și a doua schimbare din motive medicale. Portarul Smaranda a ieșit după o ciocnire cu Alexandru Grigoraș, care nici el nu a putut continua prea multe minute după lovitură. Farul a dominat în continuare ostilitățile, iar timișorenii au scăpat doar pe contraatac.

Super-execuție pentru Giani Stere

Fotescu a trimis pe lângă poartă de la 3 metri, iar Jallow nu a putut fructifica centrare bună a lui Păun, în fața porții. În minutul 85, Golda a scăpat spre poarta oaspeților și i-a centrat lui Stere, care, din 14 metri, a tras la vinclu, din „foarfecă”, pentru poate cea mai bună execuție a sa de până acum, la 19 ani.

La „presiunea” Farului, Ivanov a băgat mingea în poarta timișoreană, dar golul nu s-a validat, deoarece Moise, care a participat la fază, a fost în ofsaid. Scorul a rămas 3-0, după ce în prelungiri Bîrnoi a avut un șut puțin pe lângă poartă.

Cu acest rezultat, ACS Poli a urcat pe locul 19, cu 10 puncte. Etapa viitoare încheie meciurile oficiale din 2018 la Brăila. Farul a rămas cu 19 puncte după „excursia” în Banat și a căzut pe locul 16, retrogradabil și el. În ultima rundă, va primi vizita celor de la UTA.

ACS POLI TIMIȘOARA – SSC FARUL CONSTANȚA   3-0
Denis Golda 32′, Octavian Drăghici 35′, Giani Stere 85′

Smaranda (M. Contra 68′) – Motreanu, Ivanov, Melinte, D. Filip – Golda, Haruț, D. Codrea (Dav. Pop 19′), Bîrnoi – Stere (Bocșan 90+1′), Oct. Drăghici
Rezerve neutilizate: – Iseini, Foca, Românu, D. Covaciu
Antrenor: Ștefan Nanu

Mih. Popa – Doumbia, Roumadi, Sabangeanu, M. Tudorică – Zamfir (R. Licu 17′), M. Fotescu, G. Păun (M. Dumitrașcu 77′), Al. Grigoraș (cpt.)(Iani 59′) – Nic. Moise, Jallow
Rezerve neutilizate: Stavrev – Dombrovschi, Apostolache, Y. Twumasi
Antrenor: Petre Grigoraș

Stadion: Electrica (Timișoara); Spectatori: 70; Arbitru: Denis Haidiner (Hunedoara); Asistenți: Doru Claudiu Lucaciu (Cluj-Napoca) și Marius Bălan (Dej); Rezervă: Cristian Vieru (Cisnădie); Observatori: Vasile Marc (Cluj-Napoca) și Antonie Burtea (Reșița).

Articol scris de Anda DELIU
Foto: Sebastian TĂ‚TARU (Mediafax foto)

Anda DELIU, Marius ANGHEL 02 Dec. 2018, 09:31 Campionat
Pe aceeași temă