Cazul UTA – Florin Dan se va finaliza anul viitor

20 Nov. 2009, 18:01 Campionat
Cazul UTA - Florin Dan se va finaliza anul viitor

Oficialii clubului UTA așteaptă răspunsul Federației Române de
Fotbal la apelul depus de fotbalistul Branko Radovanovic, al cărui
contract a fost reziliat – pentru absențe repetate de la locul de
muncă – de prima instanță a FRF.

„Sincer, nu avem emoții, nu văd cum am putea să
pierdem împotriva lui Radovanovic. Lucrurile sunt clare, nimeni nu
poate să-i dea lui dreptate, din moment ce din luna februarie nu a
mai venit la club. El nu s-a mai prezentat la program, a refuzat
orice contact cu clubul și pe deasupra a mai fost în Arad în
perioada februarie – octombrie 2009, am și demonstrat asta cu acte
la federație”
, spune Giovanni Catanzariti,
președintele clubului UTA.

Decizia Federației Române de Fotbal în cazul Radovanovic urmează
să sosească până la mijlocul lunii decembrie.

Un alt litigiu în care este implicat clubul arădean este cu
mijlocașul Florin Dan, părțile disputându-și suma de 10,000 de
euro, pe care jucătorul o pretinde și pe care utiștii nu o
recunosc. În prima instanță, Florin Dan a avut câștig de cauză, dar
UTA a atacat cu un apel.

„Cazul este înghețat până la începutul anului
viitor. Din ce știu eu, se va judeca în februarie-martie. Îmi pare
rău de Florin Dan, ar fi avut de mult banii dacă respecta
înțelegerea noastră verbală. Acum trebuie să aștepte decizia finală
a FRF, iar până atunci nu avem cum să-i plătim nici măcar suma pe
care recunoaștem că i-o datorăm”
, a adăugat Giovanni
Catanzariti.

Articol scris de Sebastian
Șiclovan

20 Nov. 2009, 18:01 Campionat
Pe aceeași temă