Cazul dezafilierii Universității Craiova a ajuns la Camera Preliminară

Mihai Andries 27 Feb. 2014, 23:26 Campionat
Cazul dezafilierii Universității Craiova a ajuns la Camera Preliminară

Dosarul dezafilierii FC Universitatea Craiova a ajuns la Camera Preliminară, unde magistratul de caz va verifica actele depuse sau va cita părțile, urmând ca în maximum 60 de zile să se decidă dacă acesta va fi restituit anchetatorilor sau se va începe judecarea în cauză.

„E o chestiune de procedură pentru trimiterea dosarului la Camera Preliminară ca judecătorul să verifice regularitatea actului de sesizare a rechizitoriului. La Camera Preliminară se stă până la 60 de zile în care se depun înscrisuri și excepții, iar judecătorul va aprecia dacă trimite dosarul înapoi sau dacă cere completarea lui. Noi am depus excepții, el le va citi. Acum se face procedura de comunicare prin documente și decide dacă începe judecata. Verifică dacă actele au fost legal administrate și dacă trebuie completate în rechizitoriu anumite aspecte”, a spus avocatul FC Universitatea Craiova, Cristian Ene.

La 17 iunie, președintele Federației Române de Fotbal (FRF), Mircea Sandu, și fostul conducător al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Dumitru Dragomir, au fost trimiși în judecată de procurorii anticorupție în dosarul dezafilierii Universității Craiova. Sandu și Dragomir sunt acuzați de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, folosire a influenței ori autorității persoanei care îndeplinește o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau foloase necuvenite și infracțiunea de sustragere de sub sechestru.

În același dosar au fost trimise în judecată și FRF și LPF, pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată și infracțiunea de sustragere de sub sechestru.

Potrivit anchetatorilor, la 20 iulie 2011, la o ședință a Comitetului Executiv al FRF s-a hotărât excluderea provizorie a SC Fotbal Club „U” Craiova SA, excluderea fiind pusă pe seama încălcării grave a statutului Federației, fără a se detalia și motiva în ce au constat încălcările și gravitatea lor.

Mircea Sandu și Dumitru Dragomir, luați în colimator

Pentru luarea deciziei de excludere, la adoptarea căreia nu s-au respectat prevederile statutare, Mircea Sandu și Dumitru Dragomir, membri ai Comitetului, în calitatea lor de conducători ai Federației Române de Fotbal, respectiv ai Ligii Profesioniste de Fotbal și-au folosit influența și autoritatea față de ceilalți membri ai Comitetului Executiv al FRF, susțin procurorii.

„Convingerea membrilor Comitetului Executiv s-a format doar pe baza materialului succint încheiat de un consilier juridic și pe susținerile celor doi reprezentanții ai FRF, respectiv LPF, Mircea Sandu și Dumitru Dragomir. La baza acuzațiilor formulate împotriva SC FOTBAL CLUB U CRAIOVA S.A au stat o serie de acțiuni civile intentate de club fostului antrenor și manager, acțiuni care au fost prezentate, în mod nereal, ca fiind îndreptate împotriva federației, ceea ce a fost considerat de cei doi inculpați drept încălcare gravă a statutului. Deși măsura urma să fie supusă validării Adunării Generale a Federației Române de Fotbal, ea fiind una provizorie, Comitetul Executiv a stabilit că respectiva hotărâre intră în vigoare de la data adoptării sale, respectiv 20 iulie 2011”, a precizat DNA, la 17 iunie.

Procurorii au menționat că, la 25 iunie 2012, printr-o sentință civilă, Curtea de Apel București a stabilit că măsura excluderii provizorii a Craiovei a fost adoptată cu „un manifest exces de putere, iar prin punerea sa în aplicare s-au produs deja consecințe iremediabile din punct de vedere material și al activității sportive, care se perpetuează în timp”.

În rechizitoriu s-a precizat că, urmare a deciziei de excludere a SC Fotbal Club „U” Craiova SA din FRF, contractele civile dintre club și jucătorii săi de fotbal au fost desființate, iar aceștia au fost legitimați la alte cluburi sportive, fără nicio contraprestație aferentă drepturilor federative ale acestora. Toate acestea în condițiile în care drepturile federative fuseseră puse sub sechestru legal, aplicat pe seama clubului craiovean, ca urmare a existenței unor obligații față de bugetul statului.

„Mai precis, la data de 31 ianuarie 2011, Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, dispusese sechestrarea bunurilor mobile ale S.C. FOTBAL CLUB U CRAIOVA S.A. și totodată indisponibilizase un număr de 39 de jucători de fotbal care aveau încheiate contracte civile cu clubul respectiv, sub aspectul valorii de contract, ca drepturi federative apreciate la suma de 15.800.000 lei”, au adăugat procurorii anticorupție, menționând că suma de 15.800.000 lei este considerată a fi prejudiciu cauzat prin infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile ale inculpaților Sandu Mircea, Dragomir Dumitru și ale Ligii Profesioniste de Fotbal.

Articol scris de Andrei MAZURCHIEVICI

Mihai Andries 27 Feb. 2014, 23:26 Campionat
Pe aceeași temă