În sezonul trecut, pe când finanța pe CSM Rm. Vâlcea, Cătălin Rufă a stopat visul la promovare al rivalei județene Damila, câștigând în finalul campionatului, în Zăvoi, cu 1-0. Din vară, Rufă a ajuns la Metalul Reșița și, până sâmbătă, avea toate motivele să spere la promovare. A pierdut însă acasă, la Reșița, jocul cu fosta Damila, devenită acum CSM Rm.Vâlcea și promovarea e foarte departe!
„Noi mereu ne dăm unul în cap celuilalt, când ne are buza mai tare și uite așa, promovează alții. Au fost multe asemănări cu victoria noastră din Zăvoi de anul trecut, ca și atunci, a fost un teren aproape impracticabil. Vâlcea a câștigat meritat, nouă nu ne-a ieșit absolut nimic, am prins o zi în care orice echipă ne bătea. Și-a luat revanșa pentru anul trecut domnul Nițu, dar și-a luat-o și Erik Lincar, căruia i-am pricinuit destule probleme în ultimul timp, l-am bătut și la Drăgășani dar și la Craiova. Am zis mereu că în seria aceasta sunt două echipe, CS Universitatea și ASA Tg.Mureș, plus restul plutonului. Eu cred însă că Metalul și CSM încă au șanse la locul 2, oricine are șanse, afară de Slatina. Noi mergem să câștigăm miercuri la Craiova, le-am spus băieților, dacă sunt bărbați adevărați, ridică capul din pământ și bat în Bănie. Dacă nu va fi să promoveze Reșița, atunci îmi doresc să o facă Vâlcea” a spus Cătălin Rufă.
Fostul investitor din Zăvoi a dezvăluit în premieră că în vara trecută au fost discuții avansate pentru o asociere cu rivala Damila.
„În vara trecută am luat serios în calcul și asocierea mea cu Damila, în procente egale, discuțiile chiar erau avansate. Nu s-a vrut însă acestă unificare din partea politicului, au susținut-o doar Gigi Matei și Cosmin Constantinescu și astfel am fost nevoit să plec la Reșița. Dacă asocierea noastră era susținută de politic, fiți siguri că aici se ajungea, găseam o cale de coabitare. Puneam bani și eu, și domnul Nițu, contribuia și Primăria și se ajungea la un buget important. Și în plus, aveam o echipă redutabilă, din CSM și Damila făceam un lot extraordinar, promovam la pas acum” a povestit Cătălin Rufă.
Articol scris de Adi GEORGESCU