Caransebeșenii au forjat Metalul în cuptorul reșițean. Trică a debutat cu stângul la ultima clasată

În fața unor tribune aproape goale – excepție făcând galeria caransebeșeană „Magica Balta”, destul de numeroasă și care s-a comportat admirabil pe întreg parcursul partidei -, sâmbătă, 26 septembrie, pe stadionul „Mircea Chivu” din Reșița s-au întâlnit, în etapa a V-a a Ligii a II-a, Metalul Reșița și FC Caransebeș 1913, în ceea ce de ceva vreme se poate numi derby-ul Banatului. În final s-au impus oaspeții cu 2-0, însă și rosso-neri ar fi putut marca dacă nu ratau un penalty. Altfel, eșecul a însemnat și debutul lui Eugen Trică cu o înfrângere pe banca Metalului.

Gazdele au început mult mai bine, și-au masat adversarii în propria jumătate, iar în minutul 7 s-a și înregistrat prima ocazie de gol, atunci când Szabo a pătruns pe partea stângă, a trecut de Stelitano și a șutat năpraznic de la 14 metri, dar Pascal a dat semnalul că e în zi mare și a respins cu un reflex de excepție. În minutul 20, goal-keeper-ul caransebeșean a mai avut o intervenție salutară, scoțând de sub transversală lovitura de cap a lui Szabo, din 12 metri, care a reluat excelent centrarea venită de pe dreapta, de la Chițu.

În minutul 25, reșițenii au beneficiat de o lovitură liberă de la 25 de metri lateral-dreapta, obținută de Ponoran, Chițu a centrat înalt în careu, Skraparas a reluat cu capul din dreptul punctului cu var, însă Pascal s-a întins și a reușit să respingă în corner. Patru minute mai târziu, același Skraparas l-a angajat perfect în adâncime pe Ponoran, portarul gugulan a ieșit în întâmpinarea sa, reșițeanul a încercat o execuție de finețe pe lângă goal-keeper-ul oaspeților, însă mingea s-a scurs pe lângă poartă.

Reșițenii dominau, dar Lupu marca pentru gugulani

Pe fondul dominării aproape totale a reșițenilor, caransebeșenii au reușit să deschidă scorul în minutul 32, când Bușu a executat înalt o lovitură liberă de la 35 de metri, apărarea Reșiței a respins, însă doar până la Lupu, care a reluat cu capul, din plonjon, la colțul scurt, făcând inutil plonjonul lui Zimmermann.

Șirul ocaziilor formației gazdă a continuat cu ratarea lui Skraparas, din minutul 39, când acesta a preluat pe piept, în careu, o centrare de pe partea stângă, a pivotat la 8 metri, însă șutul său a lovit bara transversală, mingea căzând la câțiva centimetri de linia porții caransebeșene, de unde a fost degajată de apărarea oaspeților.
Prima ocazie a reprizei a doua și-au trecut-o în cont gugulanii, care au ieșit total schimbați, ca atitudine, de la vestiare, în chiar minutul 46 C. Stoica trimițând o ghiulea de la 30 de metri, însă Zimmermann a reușit să respingă de lângă bară. Minute bune, caransebeșenii au controlat jocul, fiind de multe ori cu fundașii la centrul terenului.

Gazdele au avut o ocazie de restabili egalitatea în minutul 59, însă șutul lui Chițu,  de la 22 de metri, a trecut razant cu transversala.

Golul cu numărul doi al oaspeților a venit imediat după introducerea în teren a lui Dragoș Săulescu, „arma secretă” a lui Giovanni Pisano, care, în minutul 77, a scăpat singur spre poarta reșițeană, l-a driblat pe Zimmermann, ieșit să-l blocheze, a intrat în unghi, de unde a pasat în fața porții, iar Dumitru, singur cu toată poarta în față, a pus latul la patru metri, trimițând balonul sub bară.

În minutul 79 Reșița putea reintra în joc, după o fază în care Stelitano l-a faultat în careu pe Szabo, „centralul” Robert Avram a dictat penalty, însă Pușcaș a executat slab, pe centrul porții, astfel că Pascal s-a culcat pur și simplu pe minge.

Reșițenii au alergat după egalare, însă toate tentativele lor au fost dejucate de apărarea sigură a gugulanilor, siguranță dată și de cele două goluri care însemnau trei puncte de care aveau nevoie ca de aer. Doar o dată au mai pus în pericol gazdele poarta gugulană, în minutul 90+2, când Chițu a fost faultat la 30 de metri, Guehi a bătut bine lovitura liberă, iar Pascal, care a fost „omul meciului”, a reușit să respingă și de această dată, cu un reflex spectaculos, de lângă bară.

Tot așa de bine putea să fie 3-0 în faza imediat următoare, când Livan a scăpat pe contraatac singur cu portarul reșițean, însă șutul său plasat, din marginea careului, a fost respins de Zimmermann.

Trică: „Păcat! Am pierdut trei puncte foarte ușor”

„Păcat! Am pierdut trei puncte foarte ușor. De când fac meseria asta… Părerea mea e că am pierdut aceste puncte foarte, foarte ușor. Aici mă refer la prima repriză, când puteam să avem 4-1 sau 5-1 foarte ușor, adică puteam să câștigăm meciul încă din prima repriză… A fost acea fază din minutul 32, în care s-a schimbat totul. Am primit gol pe o fază fixă… Încă o dată spun, păcat! Păcat! În schimb, vreau să felicit jucătorii pentru atitudinea pe care au avut-o astăzi, ăsta este un plus, și dacă vor continua așa – și trebuie să continue așa, pentru că, așa cum arată și clasamentul, nu avem niciun punct -, deci dacă vor juca cum au jucat azi în primele 65, 70 de minute, părerea mea e că nu vom avea niciun fel de probleme pe viitor. Lotul e… Am avut 15 jucători la dispoziție, am jucat cu două improvizații, fundaș central Feher și Robert Cristian… Înainte de partida de azi nu am avut niciun funaș central de meserie. Sper ca la partida viitoare să am mai mulți jucători, în special fundași centrali, pentru că de ei ducem lipsă. De la mijloc în sus putem să ne mai cârpim, dar la fundași centrali stăm foarte prost”, a declarat la conferința de presă antrenorul gazdelor, Eugen Trică.

Pisano: „Au jucat deschis și asta a fost marea noastră problemă azi”

„Știam că ne așteaptă un meci foarte greu, un derby, era o atmosferă deosebită în Caransebeș, suporterii, toată lumea voia să câștigăm această partidă… Din păcate, și astăzi am suferit în primele 15-20 de minute, am întâmpinat greutăți în a ne impune propriul joc, cel pe care îl practicăm la antrenamente și pe teren propriu. Nu reușim să depășim acest blocaj pe care văd că îl acuzăm în toate meciurile. Voiam să câștigăm, mai ales că în ultimele două partide am suferit înfrângeri, ceea ce nu mi-a plăcut deloc. Până la urmă am reușit să obținem victoria, și a fost cu atât mai greu cu cât Reșița nu avea nimic de pierdut, având zero puncte, au jucat deschis și asta a fost marea noastră problemă azi, dar mă bucur că am câștigat. Aș vrea să mai spun că am venit la Reșița fără trei fundași centrali, astfel că a trebuit să improvizez o apărare cu Telecican și Bogdanovici, care au răspuns foarte bine, și aș dori să adaug că forța noastră stă în grup, și așa și trebuie să fie, fiindcă victoriile sunt realizate de către grup, și nu de fiecare jucător în parte. Mă bucur că schimbările pe care le-am făcut – Săulescu, Suru și F. Pisano – au adus prospețimea de care aveam nevoie și am reușit să ne mărim avantajul pe tabela de marcaj”, a spus după meci Giovanni Pisano, antrenorul lui FC Caransebeș 1913.

METALUL REȘIȚA    0
FC CARANSEBEȘ    2

S. Lupu ’32, Al. Dumitru ’77

Zimmermann (cpt.) – Feher, R. Cristian, Bloju, Liuba, Jamali Modjier (Guehi Keaton ’62), Cr. Pușcaș, Ponoran, M. Chițu, I. Szabo, Skraparas
Rezerve neutilizate: Burtea – Săndescu, Muselin, Haiojiat, Krkelic
Antrenor: Eugen Trică

Ad. Pascal – Telecian, Bușu (cpt.), S. Lupu (Săulescu ’74), Cârstoiu, Bogdanovici, Livan, A. Roman (Suru ’65), Al. Dumitru, Stelitano, C-tin. Stoica (F. Pisano ’82)
Rezerve neutilizate: Birăescu – La Vecchia, Curelea, Stoichițoiu
Antrenor: Giovanni Pisano

Articol și foto de Adrian CRÂNGANU

Pe aceeași temă