Căpitanul dă tonul, Craiova conduce plutonul

Autori: Cosmin STAICU, Marius ANGHEL Publicat: 19 Apr. 2014, 00:40 Actualizat: 19 Apr. 2014, 09:38 Campionat

Mini-campionatul elitei Ligii a II-a a început în Bănie, cu liderul spulberând ultima pretendentă la promovare din Seria a II-a. Deși au început meciurile cu miză, preajma Paștelui, ora „de serviciu” și ploaia au împuținat asistența de pe „Ion Oblemenco”. Totuși, mia de spectatori care a înfruntat vremea neprielnică a fost răsplătită cu prima prestație consistentă a alb-albaștrilor de anul acesta.

Patriche a fost surpriza din dreapta „pentru a-l bloca pe numărul 11 de la oaspeți”, după cum a explicat Balint, impresionat de slalomurile lui Bancu în meciul direct de la Slatina. Pătrașcu a anunțat deschiderea scorului cu o bară, pe care avea s-o lovească imediat și Pleșan, numai că liderul Științei a fost ajutat să marcheze de portarul advers. Învins de coechipierul Wallace în jocul de la Slatina, Mogoșanu s-a autoexecutat în Bănie. Imediat, a fost cruțat de Ferfelea, care l-a avut la cherem din 6 metri, dar a trimis din alunecare paralel cu poarta.

În preajma debutului „Năstase-Țiriac Open”, Vătăjelu a fost la serviciu și la primire, fiindcă a centrat la golul lui Pleșan și la ocazia lui Ferfelea, dar a și păstrat avantajul la pauză, prin „returul” de pe linia porții, la singura ocazie a Oltului din prima parte.

Pleșan a consființit vinerea neagră pentru Mogoșanu după ce l-a driblat și a realizat dubla, în startul reprizei secunde. Dacă nașul Pleșan a dat tonul, finul Izvoranu s-a simțit cu ploconul de Paște, făcând 3-0 la centrarea lui Varga. O fază „a la Regie” a adus „careul” Craiovei: același Varga a fost cu assist-ul și Curelea a adus al treilea gol cu capul al zilei, cu o execuție clasică pentru vârful lui Balint.

Dacă Varga i-a prilejuit golul, Valskis i-a negat dubla lui Curelea, balticul șutând în bară în loc să-l lase cu poarta goală pe golgheterul echipei. Cea mai mare ocazie a părții secunde s-a răzbunat rapid, fiindcă ghanezul Quist, MVP-ul oaspeților, a strecurat mingea pe lângă Brac și Craiova a încasat primul gol de la instalarea lui Balint.

Ignea putea reduce și mai mult diferența, dar portarul sârb s-a întins și a menținut scorul cu care liderul s-a respectat în startul play-off-ului.

Remarcabil este că șapte din ultimele 8 goluri ale Craiovei au fost marcate cu capul, dacă se contabilizează și autogolul lui Wallace de la Slatina.

CS UNIVERSITATEA CRAIOVA
FC OLT SLATINA
4-1

Mogoșanu ”14 – autog., Pleșan ”48, Izvoranu ”58, Curelea ”65 / Quist ”88

Brac – Patriche, Fl. Pătrașcu, Izvoranu, Vătăjelu – Vandelannoite (Ad. Ionescu ”25) – Varga, Ferfelea, Pleșan (cpt.)(Valskis ”66), Cr. Ganea (I. Șerban ”72) – Curelea
Antrenor: Gabi Balint

Mogoșanu – Anghelina (Giurcă ”54), Marincău, Gligor (cpt.), Siminic – Quist, A. Pavel – Bardu (Huțanu ”49), A. Ignea, Bancu – Cl. Ionescu (Dobrescu ”63)
Antrenor: Daniel Oprescu

Articol scris de Cosmin STAICU
Foto: CS Universitatea Craiova

Autori: Cosmin STAICU, Marius ANGHEL Publicat: 19 Apr. 2014, 00:40 Actualizat: 19 Apr. 2014, 09:38 Campionat
Pe aceeași temă