Rezultatul de 0-0 este unul care îl mulțumește pe antrenorul
Gloriei Buzău, Nicolae Anton. Acesta consideră că remiza obținută
ieri este echitabilă, având în vedere valoarea adversarei. Anton a
ținut însă să precizeze faptul că altfel ar fi stat lucrurile în
teren dacă îi avea la dispoziție pe Marincău și Radu.
„Am venit mai târziu, fiindcă i-am certat și apoi
i-am pupat pe jucătorii mei. Referitor la rezultat, mă mulțumește,
deoarece azi am jucat împotriva celei mai bune echipe din serie.
Petrolul este o formație bine așezată în teren, care ne-a dominat
la mijlocul terenului. Nici oaspeții nu au avut însă ocazii clare
de gol. Marea noastră problemă este că nu reușim să băgăm mingea în
poartă. Este adevărat că nu am mai câștigat de mult timp. Asta,
fiindcă nu am tras aer în piept mai tare. Am dat de echipe
puternice cu potență financiară și acesta fiind unul dintre motive.
Dacă azi am găsit cea mai bună adversară, nu știu când vom întâlni
însă și cel mai bun arbitraj”, a declarat Anton.
Referitor la situația din clasament, antrenorul grupării
buzoiene a spus: „Cel mai nasol este atunci când te
afli sub apă. Am văzut că FC Snagov a început să câștige și afară.
Dacă eram și eu îmbrăcat în blugi și cu palmieri în cap, poate
băteam. Cum cu ce gânduri plecăm la Snagov? Acolo există lacul
acela unde se antrenează canotorii. Așa că luăm niște bărci cu noi
și vâslim”, a glumit Anton.
Valeriu Răchită:
„Am rămas repetenți la finalizare”
Antrenorul oaspeților, Valeriu Răchită, s-a declarat nemulțumit de
rezultat, spunând că echipa sa trebuia să ia toate cele trei
puncte, deoarece și-a creat multe ocazii. „A fost,
într-adevăr un derby de tradiție, însă am rămas repetenți la
capitolul finalizare. Cât despre GLORIA, aceasta nu arată ca o
echipă care se bate la retrogradare. Ne dorim promovarea, dar va fi
greu și vom vedea în iarnă ce întăriri mai aducem. Măcar galeria a
promovat în prima Ligă, fiindcă ați văzut că ne-a încurajat și
acum, pe toată durata partidei”, a punctat
Răchită.
Articol scris de: Adrian
SOARE