Buia a debutat la Dinamo II

Publicat: 09 Oct. 2011, 15:49 Actualizat: 10 Oct. 2011, 14:03 Campionat
Buia  a debutat la Dinamo II

În minutul 80, Darius Buia a debutat în liga a II-a. Acesta pare să fie singurul câștig pentru Dinamo II după meciul pierdut sâmbătă în fața celor de la Săgeata Năvodari.

Fiul fostului dinamovist Romulus Buia, a avut șansa egalării în primul minut de la intrarea în teren. La prima atingere de balon, aflat la colțul careului de 6 metri, el a trimis cu latul din cădere spre poarta părăsită de portarul Gordin ieșit defectuos la un șut al dinamoviștilor, dar un fundaș a respins de pe linia porții. Altă fază s-a petrecut în minutul 86, atunci când același Darius Buia putea să primească și el o lovitură de pedeapsă pentru echipa sa, fiind împins destul de vizibil de către un fundaș de la Năvodari.

De ce nu ai plecat peste hotare, aveai oferte din Italia de la Cesena si Roma?

Au fost ceva oferte, intr-adevăr dar nimic concret. Totuși cred că pentru început este mai bine să o iau treptat de aici din România.

Ce echipe te-au mai dorit și s-au interesat de tine?

Chiar dacă au existat și alte oferte, nu era nimic sigur și nu am vrut să mă amăgesc. Așa că nu le-am luat în calcul.

De ce ai ales Dinamo și nu Poli Timișoara sau altă echipă din Romania?

Dinamo a fost cea care m-a dorit cu adevărat și de la care am primit o ofertă concretă. Așa că nu am mai așteptat și alte oferte și am acceptat-o pe cea de la Dinamo.

Care este postul tău favorit pe care îți place să joci?

Mijlocaș ofensiv în spatele atacanților este postul care îl prefer cel mai mult. Și cum deja se știe, în functie de decizia antrenorului aș putea să joc și atacant.

Care sunt punctele tale forte?

Din punctul meu de vedere consider că execuția și inteligența în joc sunt.

Care sunt punctele tale slabe și unde mai ai de lucrat?

Cred că am probleme cu viteza. Mai am puțin de lucrat și la ambiție.

Cum ai primit vestea că vei juca la Dinamo II în meciul cu Săgeata Năvodari?

După meciul de la juniori cu Steaua în care am avut o evoluție bună și am dat încredere antrenorului că se poate baza pe mine am fost anunțat ca voi face parte din lotul din acest weekend cu Săgeata Năvodari.

Cum a fost după meci?

Domnul antrenor m-a felicitat și i-a plăcut că am intrat cu încredere, fară nici o reținere. Dacă reușeam să marchez de la prima atingere era totul perfect. Voi rămâne la Dinamo II permanent, deoarece pentru asta am semnat cu Dinamo. Nu știu însă dacă voi fi titular, numai antrenorul va decide.

Ce îți dorești de la viitorul apropiat?

Sper să ajung cât mai repde la prima echipă chiar dacă am doar 17 ani. Poate mulți nu vor fi de accord cu părerea mea , dar cred că pot face față și în prima ligă. Dacă voi avea câteva meciuri reușite, Liviu Ciobotariu se poate baza pe mine încă de acum.

Articol scris de Laurențiu Cristian BĂ‚TRÎNU
Foto: Marius ANGHEL

Publicat: 09 Oct. 2011, 15:49 Actualizat: 10 Oct. 2011, 14:03 Campionat
Pe aceeași temă