Bucuroaia: „Nu ne gândeam la un start așa slab”

27 Aug. 2011, 16:36 Campionat
Bucuroaia:** „Nu ne gândeam la un start așa slab

CSM Râmnicu Vâlcea suferă teribil în acest start de sezon, fără niciun punct în campionat după două etape și în plus, echipa fiind eliminată și din Cupa României. Mai mult, în cele trei jocuri oficiale din acest sezon, CSM n-a marcat niciun gol! Debutul de sezon nu este însă deloc o surpriză pentru fani, campania de transferuri fiind una dezamăgitoare, lotul actual fiind unul mult slăbit față de cel din sezonul trecut.

„Lipsa de experiență ne-a costat golul, apoi am avut câteva ocazii, însă, fără finalitate, nu ne-am ieșit din ritm. Nu ne așteptam la un start așa slab de campionat, cu două înfrângeri, acum este tensiune la echipă. Trebuie să muncim mai mult, să ridică capul și să ne revenim repede, avem încredere în jucătorii pe care îi avem. Noi, antrenorii, ne doream mai mult de la campania de transferuri, dar, trebuie să ne descurcăm cu ce avem la dispoziție. Nu avem forță în atac, ne-ar mai trebui cel puțin un vârf de careu, sperăm să-l aducem perioada următoare. Dacă în viitorul apropiat nu se va observa nicio schimbare în bine, noi, antrenorii, vom pleca, nu vom sta să ne batem joc de tradiția acestui oraș” a spus „secundul” Sorin Bucuroaia.

Articol scris de Adi Georgescu

27 Aug. 2011, 16:36 Campionat
Pe aceeași temă