Jucătorii de la CF Brăila au început luni, la ora 16.00, pregătirile în vederea turneului play off, elevii lui Alin Pânzaru urmând să o întâlnească sâmbătă, 4 aprilie, în deplasare, pe lidera seriei Est, FC Voluntari.
„Le mulțumim celor de la Dorohoi pentru că și-au jucat corect șansele, dar vă spun, nici nu credeam că va fi altfel știind valoarea acestei formații. Dar nu este mai puțin adevărat că este și meritul fotbaliștilor brăileni. Cine ne-ar fi putut ajuta dacă noi nu aveam acumulate aceste puncte? Toată lumea știe în ce condiții ne antrenăm și cu toate acestea ne-am realizat obiectivul”, a declarat Alin Pânzaru.
In următoarea perioadă antrenorii brăileni vor da credit jucătorilor tineri, deoarece este știut faptul că începând din sezonul următor, echipele vor fi obligate să folosească pe tot parcursul meciului câte doi jucători sub 19 ani. Cu toate acestea obiectivul echipei în cea de-a doua parte a campionatului, este o clasare pe o poziție superioară locului pe care se află.
Vezi programul și clasamentul pe care CF Brăila îl va avea în play-off
„Nu mai jucăm sub presiune, așa că vom căuta să găsim soluții pentru campionatul următor când vom fi obligați să jucăm cu doi jucători sub 19 ani. Mergem pe varianta unui schelet tânăr de echipă, dar totodată ne propunem să dăm și o replică puternică adversarelor noastre. Indiferent cu cine sau unde vom juca ne propunem să câștigăm, iar obiectivul nostru următor este să urcăm în clasament”, a mai spus Pânzaru.
Articol scris de Costel FILIP