Bona prefațează vizita Pîncotei: „Seria e foarte echilibrată, nu există meciuri ușoare”

Mihai Andries 02 Oct. 2014, 15:58 Campionat
Bona prefațează vizita Pîncotei:**

Fiindcă pîncotanul Maghici se însoară sâmbătă, „șoimii” vor evolua la Tărlungeni vineri dimineață, într-un joc important în special pentru moralul combatantelor. Brașovenii nu au mai câștigat din prima etapă, când – de fapt – au disputat singurul joc pe teren propriu în această stagiune, în timp ce „șoimii” nu au cunoscut încă gustul victoriei în Liga a II-a.

Antrenorul Unirii chiar insistă pe acest aspect, mai ales că a pierdut pe drum unele puncte jucând bine. „La Brazi chiar meritam mai mult și cred că și la Timișoara, dar ne-am întors cu mâna goală. Acasă nu am mai jucat demult, e timpul să revenim la victorie pentru a rămâne pe plus la adevăr și pentru a ne face fericiți susținătorii și conducătorii. Dar, sunt sigur că vom avea în față o echipă bună. De fapt, în această serie nu sunt echipe slabe, nu există meciuri ușoare, seria e foarte echilibrată. Nici Reșița nu se va distanța în frunte, o să vedeți, cum nici în partea inferioară a clasamentului nu sunt decise deloc lucrurile”, consideră Daniel Bona.

Antrenorul Tărlungeniului și-a studiat adversarul pe DVD, dar își mai cunoaște adversarii și din întâlnirile precedente. „Știu că mulți jucători provin de la FC Olt și UTA, numele care-mi vin acum în minte fiind cele ale lui Crușoveanu, Monac, Sălăjan sau Staicu. Știu că pîncotanii nu au câștigat încă în acest campionat, dar, totodată, nu au încasat prea multe goluri. În general, în această serie se înscriu destul de puține goluri, ceea ce înseamnă că e mult echilibru”, mai spune fostul fundaș.

Brașovenii l-au pierdut pe fundașul dreapta Vlăsceanu după meciul cu Fortuna Cîmpina, așa că primul „unsprezece” ar putea arăta astfel: Niczuly – Pricop, Forika, Șerban, Iaru – S. Marin, Cristea, Dâlbea, L. Nicolae, Neculai – Elek.

Sursa: Sport Arad

Mihai Andries 02 Oct. 2014, 15:58 Campionat
Pe aceeași temă