Sâmbătă, pe Stadionul „Măgura”, orădenii au fost cei care au
dominat ostilitățile în prima repriză, dar amfitrionii au fost
responsabilii cu golul.
După trei șuturi spre poartă ale bihorenilor, FC Silvania a
deschis scorul la ultima fază a primei reprize, atunci când Petcuț
a mai „inventat” o diagonală de maestru pentru Dan Gavrilescu, iar
„căpitanul” șimleuanilor a pătruns pe stânga și l-a învins pe
portarul Fildan cu un șut superb, în colțul opus.
A fost semnalul revenirii pentru elevii lui Dacian Nastai, care
au prins curaj și au început să asalteze poarta adversă. Mai întâi,
Șuteu a marcat pentru 2 – 0, dar „asistentul” Marius Nicoară a
semnalizat un ofsaid cel puțin discutabil (min. 56).
Au urmat apoi două șuturi superbe „marca” Petcuț, care au
zguduit bara transversală, în minutele 57 și 72! Replica
bihorenilor a fost destul de palidă, astfel că am consemnat doar un
șut periculos, sub bară, executat de nou-intratul Andor, care nu a
făcut decât să-l remarce pe portarul Gabor.
Peste 1.000 de spectatori au gustat la final din cupa
succesului, alături de Dan Gavrilescu și compania. Silvania a
câștigat ultimul meci pe teren propriu pe 16 septembrie, 1-0 cu
Arieșul Turda.
De atunci, pentru că au avut amânată partida cu Târgu Mureș,
șimleuanii au mai disputat în propriul fief numai două partide, cu
CS Otopeni (0-2) și Gaz Metan CFR Craiova (0-0).
„La Șimleu s-au mai
construit unul jumate, două blocuri!?”
După ce și-a pus cenușă în cap, în fața ziariștilor bihoreni,
pentru declarațiile făcute zilele trecute, tehnicianul bihorenilor
a „recidivat” la conferințe de presă de după meci, când a răspuns
ironic unei întrebări venite din partea ziariștilor sălăjeni.
„Da, de când nu am fost eu prin Șimleu, parcă s-au
mai construit unul jumate, două blocuri”, a spus
Lazăr, cel care spusese că FC Bihor trebuie să aducă măcar un punct
de la Șimleu, o localitate cu „un bloc și trei case”.
În final, orădenii nu au luat niciun punct, iar tehnicianul
„roș-albaștrilor” a pus eșecul pe seama ghinionului. „A
fost un meci viu disputat, pe un teren foarte greu, care s-a
încheiat cu un rezultat nedrept. Meritam un rezultat de egalitate,
dar fotbalul se joacă pe goluri, iar cei care au marcat au și
câștigat”, a concluzionat antrenorul.
Articol scris de: Ciprian
PETRAN