Barbu: „Voi solicita sancționarea jucătorilor la Comisia de Disciplină”

Mihai Andries 31 May. 2013, 17:42 Campionat
Barbu:**

FC Argeș se va prezenta în deplasarea de la Damila Măciuca tot cu echipa de juniori, jucătorii anunțând, înaintea meciului cu FC Olt Slatina, că vor protesta până la primirea restanțelor salariale. Administratorului clubului, Cătălin Barbu, a declarat că va cere sancționarea acestora la Comisia de Disciplină.

„Jucătorii vor merge la Comisia de Disciplină, voi solicita sancționarea lor cu 25% din salariu pe tot anul competițional. Este regretabil, vreau să felicit copiii care au intrat pe teren, am fost precaut, am chemat cea mai mare grupă a Centrului, pentru că am intuit. Acești tineri au dovedit că au curaj, iar în viitor pot deveni de bază la echipa mare, sunt câțiva care au calități. Nu mă mai bazez pe ei, gata, s-a terminat, de mâine se dă vacanță, vom merge cu această grupă și la Damila, dacă erau băieți cu caracter trebuia să vină să joace, să mulțumească publicul, conducerea, antrenorii. Spun că nu și-au primit salariile de patru luni, dar nu este așa. Am sunat mai mulți jucători, le-am spus să nu facă asta, dar nu au vrut, pentru că au decis în grup. Au pătat imaginea clubului. Așteptăm decizia Consiliului Local dacă va prelua clubul, domnul primar voia să vină la meci, l-am anunțat înainte, însă, să nu vină, pentru că jucătorii nu vor să intre în teren. Cine ar putea să investească la o echipă cu jucători care fac asemenea circ?”, a declarat Cătălin Barbu, administratorul clubului FC Argeș.

Clubul FC Argeș se confruntă cu serioase probleme, după ce famila Penescu a anunțat că intenționează să se retragă. Oficialii negociează cu autoritățile locale pentru a prelua echipa, însă, datoriile sunt destul de mari.

Sursa: Gazeta Nouă

Mihai Andries 31 May. 2013, 17:42 Campionat
Pe aceeași temă