Balint, după ce Metaloglobus și-a luat revanșa cu UTA. „Sper ca această victorie să reprezinte un restart pentru noi”

Marius ANGHEL 15 Apr. 2019, 12:32 Campionat
Balint, după ce Metaloglobus și-a luat revanșa cu UTA.**

După trei runde fără victorie, Metaloglobus a luat toate punctele din disputa cu o echipă foarte tânără a UTA-ei și se îndepărtează puțin de zona periculoasă a clasamentului. Valentin Ghenovici (23′), Ovidiu Herea (24′) și Claudiu Herea (77′) au înscris golurile victoriei de pe teren propriu a echipei bucureștene, care și-a luat, cu această ocazie, o mică revanșă după ce în tur pierdea cu 6-1 la Arad.

La final, Laszlo Balint a spus că speră ca meciul cu „roș-albii” să reprezinte un restart pentru echipa sa. „Trei puncte foarte importante obținute în compania unui adversar deloc facil. Mă bucur că echipa a avut o reacție foarte bună după perioada mai puțin fastă în ceea ce privește rezultatele. Sper ca această victorie să reprezinte un restart pentru noi în ceea ce înseamnă ultimele opt etape, chiar dacă ne așteaptă un program dificil”, consideră antrenorul bucureștenilor.

Totuși, fostul fundaș al UTA-ei a văzut și pete negre în jocul echipei sale. „Sunt ușor nemulțumit de faptul că am intrat mai greu în joc. În prima repriză am lăsat adversarii să-și creeze două situații importante de a marca. Am trecut cu bine și apoi am controlat jocul, am împins jocul în treimea adversă și, chiar dacă golurile s-au marcat pe greșeli individuale ale adversarilor, mă bucur că aceste greșeli au fost forțate de jucătorii mei. Am abordat partida cu determinare și asta a făcut diferența. Iar UTA, chiar dacă a avut multe probleme de lot, a aliniat o echipă destul de bună, cu jucători tineri, cu potențial. Aceștia ne-au și pus probleme în câteva rânduri, dar acest lucru nu face decât să sublinieze importanța victoriei noastre de astăzi”, a adăugat Balint.

După 30 de etape, Metaloglobus a urcat pe locul 11 după succesul cu 3-0 împotriva UTA-ei și are șapte puncte peste prima echipă aflată sub linie, Daco-Getica. Runda viitoare, bucureștenii au meci la prima clasată, Academica Clinceni, sâmbătă, de la ora 11:00.

Sursa: Sport Arad
Foto: Leczki JOZSI / Mediafax foto

 

Marius ANGHEL 15 Apr. 2019, 12:32 Campionat
Pe aceeași temă