Daco Getica a plecat, sâmbătă, cu un punct de la Arad, 1-1 cu UTA, după un meci în care arădenii au ratat destul de mult, dar și bucureștenii puteau da lovitura la ocazia din final a lui Vladimir Georgescu, care a lovit bara transversală.
Marius Baciu a vorbit despre un rezultat just, dar nu înainte de a ura „La mulți ani, românilor de 1 Decembrie!” și a reminti faptul că imnul de stat răsună la fiecare dintre partidele echipei sale de pe arena din Colentina.
„Ținând cont de frigul de afară, a fost un meci destul de frumos. Echilibrat, cu ocazii de ambele părți, cred că prima repriză a fost a noastră, UTA ne-a surprins doar de câteva ori pe contraatac, preferând mingea a doua. În partea a doua, partida s-a echilibrat, am luat gol, normal că ne-a fost frică să nu pierdem pentru că am pățit-o și la Brăila. Dar, îmi felicit jucătorii pentru că e destul de complicat să joci la sub zero grade și am terminat meciul în atac. Cred că jocul ambelor echipe s-a ridicat la un nivel bun. Noi încercăm să ne bucurăm de fotbal, mă bucur că am debutat un copil de la noi din curte (n.r. – pe Fildeș), am terminat meciul cu mai mulți jucători din Academia noastră. Consider rezultatul just, echitabil, până la urmă am plecat cu un punct de la UTA, o echipă care și-a arătat intențiile de a promova în vară. Până la urmă, am luat 4 puncte din 6 posibile în fața arădenilor”, a precizat, citat de Sport Arad, antrenorul „geto-dacilor” la finalul disputei de la Arad.
Ionuț Popa, interesat de golgheterul Voicu
Dacă la UTA au lipsit Miculescu, Enescu și Manea, pentru Daco-Getica a contat mult absența lui Adrian Voicu, golgheterul ligii secunde, pe care Ionuț Popa a anunțat că îl dorește la UTA. „Cred că s-ar fi jucat altfel cu Voicu pe teren. Lui nu îi trebuie multe ocazii să înscrie, e un jucător peste nivelul Ligii a 2-a. Dacă Ionuț Popa îl vrea, trebuie să îl și poată lua. Dacă primește ofertă din Liga 1, stăm de vorbă, din Liga a 2-a nu are niciun farmec pentru el. Chiar dacă s-ar transfera la o echipă din vârful clasamentului, nu văd cum ar face un pas înainte. Eu îl știu încă din Liga a 3-a, este un jucător cu un potențial extraordinar”, și-a caracterizat Baciu golgheterul, de altfel și cel mai bun marcator din eșalonul secund.
La Arad, antrenorul Daco-Geticii s-a reîntâlnit cu fostul său coleg de la Steaua, Roland Nagy, prezent la un meci al UTA-ei după multă vreme. „Roli e unul dintre cei mai buni prieteni ai mei din cariera de jucător și nu numai. E un om drag mie și cred că ar trebui apreciat mult mai mult în fotbalul arădean. Roli cunoaște fotbal și nu are voie să lipsească din fotbalul arădean”, mai consideră fostul fundaș.
UTA a cerut penalty în repriza secundă la un contact între portarul Balauru și Albert Stahl, dar Baciu nu a fost de acord. Pe de altă parte, tehnicianul bucureștenilor a criticat calitatea arbitrajelor din eșalonul secund, inclusiv prestația brigăzii arădene conduse de Mircea Ardelean la partida precedentă a bucureștenilor, cu ACS Poli. „Nu mai vreau să comentez arbitrajul, valoarea lor e aceeași ca și a campionatului, doar atâta pot. Sunt greșeli și de o parte și de alta. Noi am avut probleme etapa trecută, pentru că ne-a arbitrat o brigadă din Arad și ne-a suspendat jucătorii pe gratis, pe Voicu și pe Mușat. Astăzi se poate discuta despre acea intrare a portarului nostru, dar la asemenea faze nu se prea dă penalty”, a concluzionat Baciu.
Cu 24 de puncte, Daco Getica se află pe locul 11. Bucureștenii încheie anul pe teren propriu, contra uneia dintre pretendentele la promovare, Academica Clinceni, sâmbătă, de la ora 11:00.
Sursa: Sport Arad
Foto: UTA Arad