„Avem potențial”

30 Aug. 2009, 13:43 Campionat

 

Punctul obținut de Cetatea la Giurgiu, a adus în sânul lotului sucevean un plus de încredere este părerea antrenorului Ioan Radu.


"Din punctul meu de vedere, am jucat de la egal la egal cu o echipă care an de an este obișuită cu primele locuri din această serie. Cred că lipsa de experiență și tinerețea jucătorilor noștri ne-a privat chiar de o victorie. Cel mai important este că ne-am dat seama cu toții că se poate iar aceste remize din deplasare ne vor ajuta pe parcursul campionatului. Ar fi bine să reușim să legăm acest egal de o victorie și sper ca acest lucru să se întâmple din etapa viitoare", a declarat tehnicianul Cetății.

 

De partea cealaltă, egalul făcut de echipa sa, 2-2 cu Cetatea, nu i-a picat deloc bine lui Marin Barbu, care s-a arătat deranjat de atitudinea elevilor săi:


"Este inadmisibil felul în care au înțeles ei să joace un meci de pe teren propriu. Le-am explicat înaintea partidei că meciul se încheie după ultimul fluier al arbitrului dar nu m-au ascultat. Nu se poate să ai două goluri avans și să nu câștigi. Sunt dezamăgit", a declarat "Magiun".

 

Articol scris de: Gabriel Toderașcu

30 Aug. 2009, 13:43 Campionat
Pe aceeași temă