Adversara Tricolorului de sâmbătă, FC Snagov a fost una dintre
revelațiile acestui sezon, din echipa care se lupta pentru evitarea
retrogradării devenind una dintre pretendentele la promovare. Asta
până cu o zi înainte de meciul de la Breaza, când staff-ul echipei
s-a „rupt”, antrenorul Laurențiu Reghencampf și soția sa Ana Maria
Prodan părăsind gruparea ilfoveană pentru a pune umărul la
tentativa de salvare de la retrogradare a Universității Craiova.
Eșecul din runda precedentă, de la Tulcea, plecarea celor doi și,
acum, remiza de pe terenul „retrogradatei” Tricolorul au pototlit
definitiv ambițiile celor din Snagov, care, foarte probabil, au
avut parte de un „maxim istoric” în evoluția lor.
Chiar dacă FC Snagov a arătat mai a „echipă” decât Tricolorul, pe
tabelă, acest lucru nu s-a văzut, până la urmă, ca și în meciul cu
Victoria Brănești, gazdele având o parte secundă mult mai
bună.
Startul de meci a fost unul în care oaspeții au părut mai
periculoși, de remarcat fiind schimbările făcute de fiecare echipă,
Yartey intrând în locul lui Ghidia, care a luat foarte repede un
avertisment, apoi, veteranul oaspeților, Irinel Voicu s-a
accidentat, fiind înclouit cu tânărul Popa, mișcare care se va
dovedi importantă în economia partidei. Odată cu intrarea
atacantului de culoare, Florin Stăncioiu a reașezat tactic jocul
echipei sale, care a primit totuși gol, în minutul 32, când Marius
Rădulescu înscrie din 8 metri, după o acțiune spectaculoasă de atac
a oaspeților, fostul plopenar primind o centrare ideală de la Gigel
Ene. Dacă la această fază tânărul portar Marius Anghelache nu a
putut face mare lucru, după ce Snagovul a trecut în avataj, acesta
a dat siguranță echipei, prin intervenții de efect la toate
centrările aruncate în careul brezean, precum și la șuturile
expediate de cei doi Viorel Dinu din echipa Snagovului sau Petrea,
oaspeții fiind, evident, „mai fotbaliști”.
După pauză, chiar dacă nu i-a avut pe teren pe marcatorii din
meciul cu Brănești, Vișan și Olteanu, Breaza a găsit resurse pentru
a egala, din nou printr-un „eurogol”, marcat în minutul 65,
printr-un șut superb trimis de către Răuță din 16 metri lateral
dreapta, mingea ducându-se în vinclul opus! Finalul a fost unul
încins, Snagovul trăind „frustrarea” de a ieși definitive din
calculele promovării. V. Dinu I vede al doilea cartonaș galben și
este eliminat, apoi colegii săi fac scandal, centralul Sava Găină
mai dă încă două galbene, pentru a liniști spiritele, ba și
arbitrul de rezervă, Florin Ghimbășan este în mijlocul
evenimentelor, împingându-se cu un jucător de la Snagov!
Observatorul partidei, Marian Salomir este și el de acord cu
eliminarea lui Dinu: „a căutat-o cu lumânarea, din prima repriză”,
spunând acesta! Până la urmă, spiritele s-au potolit, a rămas 1-1
pe tabelă, un rezultat bun pentru o echipă Tricolorul care și-a
depășit condiția în acest meci și în acest retur, în general.
Tricolorul Breaza – FC Snagov 1-1 (0-1)
Stadion: „Parc” Breaza. Spectatori: circa 200. Au marcat: Răuță
(65) / M. Rădulescu (32).
Tricolorul: Anghelache – Samson, Achiței, Petcu,
B. Șandru – Negotei (47 A. Stoica), Turiac, Ghidia (22 Yartey),
Liuba – Pavel (80 Sârghe), Răuță. Antrenor: Florin Stăncioiu
FC Snagov: Zdrâncă – Hanca, Ir. Voicu (26 Ad.
Popa), Zeciu, M. Florea – G. Ene, Al. David, Petrea, V. Dinu I – M.
Rădulescu, V. Dinu II. Antrenor: Cristian Țermure.
Avertismente: Ghidia 89) / Dinu I (10 și 84), A. radu (61), Dinu II
(86), Rădulescu (87).
Eliminare: V. Dinu I (84).
Au arbitrat: Cristi Sava-Găină (Bacău) – Dănuț Dumitriu (Focșani),
Lucian Sârbu (Focșani).
Observatori: Marian Salomir (Cluj), Attyla Kanyaro (Tg.
Mureș).
Jucătorul meciului: Marius Anghelache (Tricolorul)
Articol scris de Marian
DIMA