Fostul tehnician de la FCM Târgu
Mureș a refuzat oferta, Silvaniei, deoarece nu acceptă să preia
echipe în timpul campionatului.
Primul nume mai important care cade
de pe lista de antrenori căutați de FC Silvania este fostul
dinamovist, Cosmin Bodea. El a fost contactat de conducerea
grupării de sub Măgură, dar tratativele s-au oprit destul de
repede, deoarece antrenorul a refuzat oferta venită de sub Măgură.
Și nu latura financiară a fost motivul care a dus la această
decizie, ci faptul că Bodea nu dorește să preia nicio echipă în
timpul campionatului.
„Da. Am avut o discuție
cu Șimleul, dar am refuzat, deoarece nu-mi place să preiau echipe
pe parcursul campionatului. Am încetat rapid discuțiile, cel puțin
pentru moment, deoarece Silvania trebuie să găsească o soluție
viabilă. Sincer, aș veni la Șimleu, dar numai din iarnă, dacă
oferta va mai fi valabilă”, a declarat Cosmin
Bodea.
Vezi AICI declaratia lui Cosmin Bodea
Fost jucător la Dinamo, Cosmin
Bodea a antrenat în sezonul trecut FCM Târgu Mureș, echipă ce avea
să promoveze în Liga I. Însă, el nu a putut trăi din plin bucuria
promovării, deoarece a fost demis cu cinci etape înainte de final.
Interesant de remarcat că nici în urma partidelor de campionat cu
FC Silvania, Bodea nu a avut prea mari motive de satisfacție,
deoarece ambele dueluri s-au încheiat nedecis: 1 – 1 la Șimleu
Silvaniei, când FC Silvania a terminat meciul cu un om mai puțin în
teren, și 0 – 0 la Târgu Mureș, când „alb-albaștrii” au avut doi
eliminați!