Argeșul joacă din nou înaintea Chindiei și poate pune presiune pe târgovișteni. Săndoi: „Ne va aștepta un meci greu cu Clinceniul”

Marius ANGHEL 24 Apr. 2018, 12:02 Campionat
Argeșul joacă din nou înaintea Chindiei și poate pune presiune pe târgovișteni.** Săndoi:

Academica Clinceni și FC Argeș sunt două dintre cele patru echipe care vor deschide, astăzi, de la ora 17:00, etapa cu numărul 31 a Ligii 2. Federația Română de Fotbal a programat la mijlocul acestei săptămâni o rundă intermediară care se va întinde pe durata a două zile, astăzi și mâine.

Confruntarea dintre ilfoveni și argeșeni se anunță una destul de echilibrată, având în vedere pozițiile celor două echipe din clasament. Piteștenii au moralul foarte bun, pentru că vin după o serie de patru victorii consecutive și vor face tot posibilulul pentru a continua acest parcurs bun. De la venirea la Pitești, antrenorul Emil Săndoi are un bilanț foarte bun, obținând 7 victorii în cele nouă partide disputate.

Mai mult, FC Argeș este la șase puncte de locul 3, ocupat de Chindia Târgoviște, poziție care duce la barajul pentru promovarea în Liga 1.

„Clinceniul este o echipă care este în fruntea clasamentului. Formațiile din jurul Bucureștiului au jucători care au făcut ABC-ul fotbalului la academiile cluburilor mari. Pe la Steaua, Dinamo, pe la Rapid. În general, echipele care sunt pe lângă Capitală au jucători de calitate. Clinceniul este o formație care a demonstrat-o pe parcursul acestui campionat. Au avut rezultate constant bune, chiar dacă au pierdut în ultima etapă. Nu contează, în fotbal e posibil orice. Suntem convinși că ne va aștepta un meci greu, dar sperăm să fim la capacitate maxi­mă din punct de vedere fizic. Sperăm să-i refacem pe băieți până la ora meciului. Vreau să nu mai facem greșeli individuale. E posibil să mai facem și unele modificări în prima formație. Noi ne dorim să terminăm campionatul cât mai sus. Am spus acest lucru de la bun început. Mai sus de locul 3 nu putem termina însă. Este o bilă albă pentru jucători dacă vom termina pe o poziție fruntașă”, a spus Emil Săndoi.

Academica se situează pe locul 6, cu 50 de puncte, în timp ce FC Argeș ocupă locul 4, cu 55 de puncte.

Tot astăzi de la ora 17:00 e programat și derby-ul Vestului, UTA Arad – ASU Politehnica Timișoara.

Articol scris de Marius DUINEA

Marius ANGHEL 24 Apr. 2018, 12:02 Campionat
Pe aceeași temă