Antrenament cu public înainte de meciul cu Rapid

Antrenament cu public** înainte de meciul cu Rapid

CSMS Iași continuă seria perfectă din acest debut de miniretur. După victoriile obținute la Clinceni și Slobozia, Iașiul a făcut o nouă demonstrație de forță, de această dată în Copou, cu Farul, o altă pretendentă la play-off. Elevii lui Marius Lăcătuș s-au impus cu un categoric 4-0 (2-0) și s-au apropiat în clasamentul general la un singur punct de liderul Rapid, pe care îl va întâlni sâmbătă, în Giulești. De altfel, meciul din Copou a reprezentat un bun antrenament pentru marele derby.

După un start de meci destul de apatic, Iașiul a deschis seria golurilor în minutul 32, când căpitanul Olah a transformat un penalty scos de Liviu Mihai. Doar două minute mai târziu, Pălimaru a marcat primul său gol de la revenirea în Copou, cu un șut din careu, stabilind scorul pauzei.
Antrenorul oaspeților, Ștefan Nanu, a făcut o dublă schimbare spre finalul reprizei, renunțând la stoperul Buzea și la închizătorul Tothăzan, dar efectele nu s-au văzut.

În partea a doua, meciul a curs într-o singură direcție, iar CSMS a mai marcat de două ori, ratând și alte câteva bune situații. Herghelegiu (50) a majorat diferența cu o lovitură de cap, din apropierea porții goale, iar tabela a fost închisă de Dobre (76), cu un lob de senzație de la aproape 40 de metri, după o respingere greșită a portarului Puia. Același Dobre, introdus inspirat de Lăcătuș în teren în minutul 72, a avut o bară în minutul 80 și alte două bune ocazii, fiind unul dintre cei mai buni jucători de pe teren, chiar dacă a evoluat doar aproximativ 20 de minute.

Iașiul bifează al treilea succes consecutiv în acest an și privește cu optimism spre derby-ul cu Rapid, un meci ce poate netezi uneia dintre cele două formații drumul spre Liga I.

CSMS IAȘI – FARUL CONSTANȚA 4-0 (2-0)
Olah (32 – pen.), Pălimaru (34), Herghelegiu (50), Dobre (76)

Caparco – Radovic, Mihalache, Crețu, Țigănașu – Olah – Bodoi (76 Călugăru), Dedu, Liviu Mihai (78 Onofraș), Herghelegiu (72 Dobre) – Pălimaru
Antrenor: Marius Lăcătuș.

Puia – Băjan, Buzea (41 Ghinea), Bumbac, Mansur – Tothăzan (41 Florea) – Scărlătescu, Apostol, Cristea, Lădaru (51 Barna) – Igiroșanu
Antrenor: Ștefan Nanu.

Articol scris de Narcis POHOAȚĂ‚

Pe aceeași temă