„Am vrut să faultez, dar nu era de roșu”

Marius ANGHEL 15 May. 2011, 17:37 Campionat

Introdus în teren în minutul 67 al întâlnirii pe care Alro a
susținut-o în compania formației FC Bihor, Mădălin Murgan a fost
eliminat la scurt timp de „centralul” Romulus Pop, după o
intervenție din spate asupra unui jucător advers.

Mijlocașul grupării slătinene consideră că decizia arbitrului de
a-i arăta cartonașul roșu este prea drastică, în condițiile în care
faultul s-a produs departe de propria poartă.

„Din punctul meu de vedere, nu trebuia să fiu eliminat.
Am vrut să faultez în acea situație, dar nu era de roșu, a fost o
fază la care se dădea cartonaș galben. Asta e, a fost decizia
arbitrului. Nu știu dacă s-au adus reproșuri din partea
antrenorilor sau a colegilor, dar probabil și-au dat seama că nu
trebuia să fiu eliminat.

Nu comentez arbitrajul, însă dacă lumea a văzut că a fluierat în
defavoarea noastră, înseamnă că așa a fost. După ce s-a jucat, cred
că puteam să revenim neînvinși de la Oradea”, a
declarat Murgan pentru Gazeta Nouă.

Marius ANGHEL 15 May. 2011, 17:37 Campionat
Pe aceeași temă