FC Academica Clinceni a rămas cu patru puncte acumulat după desfășurarea celei de-a treia etape a Ligii 2. Gruparea ilfoveană a pierdut, sâmbătă dimineață, cel de-al doilea meci desfășurat pe teren propriu în acest sezon, 0-1 cu CS Balotești și a coborât în clasamentul Seriei I pe locul 5.
După un succes la scor de neprezentare în prima etapă, 3-0 cu Oțelul, o remiză în deplasarea de la Berceni, scor 1-1, iată că în etapa a treia a Ligii 2 noua echipă a Clinceniului a cunoscut și gustul înfrângerii. Jucătorii pregătiți de Laszlo Balint au cedat la limită, scor 0-1, în fața uneia dintre rivalele județene, CS Balotești, singurul gol al partidei fiind reușit cu cinci minute înainte de final. Gojnea a îndeplinit o simplă formalitate după un contraatac rapid al echipei sale ce a dus la o greșeală în lanț a gazdelor.
Prima înfrângere oficială a Clinceniului în acest sezon l-a determinat pe tehnicianul Laszlo Balint să iasă în față și să spună că el este principalul vinovat, încercând astfel să ia presiunea de pe umerii jucătorilor săi, pe care îi așteaptă noi meciuri grele în campionat, dar și în Cupa României. „Fotbalul, atunci când nu îl respecți, te pedepsește. Astăzi am primit o lecție dură despre ce înseamnă fotbalul, iar principalul responsabil pentru această înfrângere sunt eu, pentru că nu am reușit să îi fac pe băieți să conștientizeze că victoriile se obțin, în primul rând, prin atitudine și determinare. Cu toate că zilele premergătoare meciului am avut discuții, atât individuale cât și cu tot grupul, legate de dificultatea meciului împotriva Baloteștiului, echipa nu a reacționat cum aș fi dorit, iar consecințele s-au văzut pe tabelă…”, a scris Balint pe pagina sa de Facebook.
Balint spune că nu se gândește la promovare. Altul este obiectivul
Acesta a comentat și părerile unora dintre adversarii din serie care dau FC Clinceni drept una dintre pretendentele la promovare. „Am observat că în ultima perioadă au fost voci care indicau FC Clinceni ca fiind una din pretendentele la promovare. Suntem departe de a ne fixa un astfel de obiectiv, pentru noi, o echipă nou-formată, este mai important să ajungem la un anumit nivel de constanță în exprimare, și la o omogenizare a grupului. Este adevărat că am reușit câteva transferuri sonore pentru acest nivel, însă în majoritatea cazurilor este vorba de fotbaliști care în ultima perioadă au jucat puțin, sau chiar deloc. Provocarea mare pentru noi, cei din stafful tehnic, este să reușim să facem din individualități un grup bun, cu un adevărat spirit de echipă, însă toți jucătorii trebuie să realizeze că, la acest nivel, diferența o face modul de abordare, determinarea, spiritul! Cu alte cuvinte, acel clișeu, cum că echipa care își dorește mai mult victoria, câștigă, este real. Din păcate, astăzi echipa care și-a dorit mai mult cele trei puncte a fost CS Balotești, iar noi am fost cei pedepsiți. Sper ca toată lumea să învețe din acest eșec, pentru că ne așteaptă o perioadă extrem de grea, și avem nevoie în primul rând de caracter”, a mai transmis antrenorul echipei din Clinceni.
Cu CS Balotești, Laszlo Balint a utilizat jucătorii: H. Iancu – G. Matei, Nițu, Patriche (R. Barbu ’26), Nicola (Buia ’46) – M. Dragomir, Bruno Martins – Vențer, Antohi (Huiban ’66), D. Benzar – Bujor. Au rămas pe bancă: A. Marinescu – Kuku, Al. Neagu și Cr. Matei.
Viitorul II, adversarul din 16-imi. Balint își vede echipa favorită, însă atrage atenția
În altă ordine de idei, vineri, FC Academica Clinceni și-a aflat adversarul din 16-imile Cupei României. Ilfovenii au avut noroc și au rămas printre ultimii în momentul tragerii la sorți, astfel că au fost împerechiați cu o altă echipă din ligile inferioare. FC Viitorul II, echipa secundă a clubului lui Gheorghe Hagi, le va fi rivali în următorul tur ce va avea loc în perioada 22-24 septembrie.
„La prima vedere, se poate spune că șansa a fost de partea noastră, pentru că vom juca următorul tur în compania unei echipe de liga a treia. Calculele hârtiei arată că suntem favoriți, însă nu trebuie să omitem faptul că echipa secundă a Viitorului este, practic, echipa Academiei Gheorghe Hagi, formată din jucători tineri și foarte valoroși. Au avut până acum un parcurs de apreciat în această competiție, au eliminat până acum două echipe puternice, Dunărea Călărași și Delta Tulcea, ca atare, suntem conștienți că vom avea un meci dificil. În Cupă, fiind meciuri eliminatorii, de multe ori valorile se egalizează, dar sunt convins că băieții vor fi motivați ca să trecem în turul următor, pentru a întâlni o echipă din Liga 1”, a spus Laszlo Balint pe contul de facebook al clubului.