„Am fi vrut să jucăm cu U”

11 Mar. 2010, 13:36 Campionat
„Am fi vrut** să jucăm cu U

Decizia FRF de a amâna etapa a XX-a nu este apreciată de toate
echipele din liga a II-a. FC Bihor, al cărui adversar sâmbătă ar fi
trebuit să fie Universitatea Cluj, și-ar fi dorit ca meciul să se
dispute „pentru a continua seria bună a jocurilor,
începută cu UTA”.

„Pentru noi este rău, pentru că am fi putut avea
continuitate la ceea ce am început cu UTA. Am fi avut nevoie de
continuitate, dar asta este, ne supunem deciziilor”
,
a declarat tehnicianul Dan Dobai pentru liga2.ro.

În aceste condiții, formația orădeană și-a programat un joc de
pregătire pentru vineri, de la ora 12, în compania colegei de
serie, FC Șimleu. Întâlnirea dintre cele două va avea loc pe
terenul sintetic de la Salonta.

Articol scris de Nicolae
MIHALCEA

11 Mar. 2010, 13:36 Campionat
Pe aceeași temă