Vâlcean de origine, liderul echipei care părăsește Zăvoiul, Bogdan Vătăjelu (20 ani) spune că despărțirea de azi a fost una dureroasă. Descoperit și crescut la Vâlcea de profesorul Dan Zguroiu, actualmente la Hidro, Vătăjelu dă dovadă de multă maturitate nu numai pe teren, dar și în afara lui.
„Pot sa zic că mă afectează puțin plecarea de la Vâlcea, pentru că eram acasă, am pierdut oameni importanți, cum sunt cei de la stadion. Am avut emoții azi, pentru că am lăsat în urmă oameni de care m-am atașat foarte mult, de la Robert Tufiși, care este un băiat extraordinar, până la angajații de la stadion, care ne sunt foarte dragi, indiferent cu ce se ocupau. Dar, suntem jucători profesioniști și o să ne obișnuim rapid la Reșița. Sper ca și oamenii de acolo să adopte rapid și noi să avem rezultate bune” a spus Vătăjelu.
Fundașul stânga crede că o fuziune între cele două cluburi rivale, CSM și Damila era soluția ideală pentru fotbalul vâlcean. „Dacă la ambele echipe era putere financiară cum este la Damila, ar fi fost foarte bine. Până la urmă, patronii sunt cei care decid. Eu cred că o fuziune între cele două formații era cea mai bună variantă, fără discuții, atunci era o echipă de promovare. Din păcate, orgoliul domină și nu s-a putut acest lucru. Nu știu dacă Damila m-a vrut, dacă este așa, le mulțumesc că m-au dorit acolo, dar, de acum, sunt cu Metalul Reșița și numai asta contează” a mai afirmat „Sarma”.
Articol scris de Adi GEORGESCU