Alro, înfrângere cu arbitraj contestat în fața Chindiei

10 Oct. 2011, 09:00 Campionat
Alro, înfrângere cu arbitraj** contestat în fața Chindiei

Formația slătineană rămâne fără victorie în fața propriilor suporteri în acest sezon, după ce jucătorii aflați sub comanda lui Daniel Mogoșanu au pierdut cu 1-2 partida susținută în compania echipei din Târgoviște. A fost un meci cu decizii controversate ale arbitrilor, viitorul șef al CCA, Ion Crăciunescu, prezent pe „1 Mai”, primind reproșuri vehemente din partea tribunei.

Dacă la începutul actualei stagiuni se gândeau la promovarea în Liga I, aluminiștii au reușit contraperformanța compromiterii acestui obiectiv încă de la jumătatea turului de campionat. Cu Ion Crăciunescu și Gică Popescu în tribune, formația de la malul Oltului s-a înclinat, sâmbătă, în fața nou-promovatei Chindia, grupare la care sunt implicați cei doi oameni de fotbal. Dâmbovițenii au trecut în avantaj pe tabelă în minutul 17, atunci când Verdeș l-a depășit pe Grosu în zonă centrală și l-a învins pe Marinescu cu un șut din interiorul careului. Accidentarea lui Coman l-a determinat pe „principalul” Mogoșanu să schimbe sistemul de joc, în locul mijlocașului defensiv fiind introdus Ene (’28). Nici cu două vârfuri în teren, slătinenii nu au reușit să pună în real pericol buturile adverse, doar Grosu încercându-l pe Perianu cu un șut din suprafața de pedeapsă, reținut de goalkeeper-ul formației vizitatoare. Până la pauză, Honciu a dat emoții gazdelor cu o execuție de la 18 metri, însă Marinescu a respins în corner de sub transversală (’43).

Nervi pe teren și în tribune

În partea secundă, jocul elevilor lui Mogoșanu a arătat o altă față, iar speranțele în obținerea celui de-al doilea succes al sezonului renășteau după ce căpitanul Precup restabilea egalitatea cu un șut de la mare distanță (’58). Cea mai controversată fază a meciului a avut loc în minutul 67, atunci când Dulcea a trimis în plasă o minge respinsă în față de Perianu, însă golul a fost anulat pe motiv de ofsaid. „Hoții! Hoții!” a scandat publicul de pe „1 Mai”, în timp ce Crăciunescu era huiduit la „oficială”. Atacantul celor de la Alro ar fi putut totuși să înscrie golul victoriei, dar reluarea sa de cap, din șase metri, a fost reținută de portarul oaspeților (’84). Formația pregătită de Silviu Dumitrescu a dat lovitura cu patru minute înainte de final, după ce, în urma unei acțiuni personale, Dobre a marcat cu un șut la colțul lung. În urma acestui eșec, Alro a coborât pe penultima poziție în clasamentul seriei, în continuare slătinenii văzându-se nevoiți să lupte pentru rămânerea în acest eșalon.

Alro Slatina: Marinescu, Pasăre, Vișa, Grosu, Eduard Stoica, Sergiu Popescu, Quist, Coman (’28 Ene), Precup, Voicu (’55 Stancu, ’89 Surugiu), Dulcea.
Chindia Târgoviște: Perianu, Pătru, Rădoi, Morariu, Mladen, Honciu, Dinu, Gavrilă (’71 Radu), Verdeș, Dobre, Cherchez (’64 Șerban).

Sursa: Gazeta Nouă

10 Oct. 2011, 09:00 Campionat
Pe aceeași temă