Alexa, supărat pe arbitraj: „Ei i-a împins practic înspre careul nostru pe final”. Antrenorul liderului nu știe de ce s-au arătat șapte minute de prelungiri

Alexa, supărat pe arbitraj:

ACS Poli a fost egalată la ultima fază la Mioveni de gazdele care evoluau în zece oameni. Dan Alexa a spus după meci că dacă ar fi câștigat jocul 100% echipa sa era ca și promovată în Liga 1. Tehnicianul timișorenilor s-a arătat nemulțumit din nou de arbitraj, autogolul lui Bocșan venind după nu mai puțin de șapte minute de prelungiri.

„Normal că sunt supărat, am pierdut la ultima fază printr-un autogol. Nici acum nu pot să înțeleg acele șapte minute de prelungiri. Am tot respectul pentru arbitru, m-am săturat să vorbesc de ei. Îmi pare rău pentru Bocșan în primul rând, îl felicit pentru meciul de azi. Am întâlnit o echipă bună, îl felicit pe Claudiu Niculescu, e și prietenul meu, se vede mâna lui. Am avut meciul în mână, trei situații singur cu portarul, am avut multă neșansă. Dacă erau trei era 100% închis campionatul și cu acest punct am luat o opțiune serioasă”, a declarat Dan Alexa.

A fost eliminat în retur după o fază similară

„Chirurgul” nu le poartă pică gazdelor pentru modul în care au ales să-și apere șansele și, în mod surprinzător, l-a lăudat pe tânărul fundaș Cristian Bocșan pentru jocul făcut în ciuda ghinionului din finalul partidei. „Am un obiectiv, e foarte mare presiunea, adversarii dau totul cu noi pentru a demonstra că sunt echipe bune cu jucători buni, e normal să fie așa. Eu sunt foarte mulțumit de jucători, au luptat. Din păcate a fost accidentarea lui Bărbuț, cu el în teren, erau spații de exploatat în partea a doua. Sper să nu fie grav. Am jucat cu o apărare improvizată, dar Bocșan a făcut un meci perfect, e un jucător de mare viitor. Eu vreau să câștig fiecare meci. Am avut neșansă. Îmi doresc doar arbitraje corecte, nu altceva. Probabil voi fi suspendat după acea ieșire. Le reproșez că nu au dat mingea afară atunci, exact aceeași fază a fost și la meciul retur, când iarăși m-au suspendat. La o săptămână CFR le-a dat gol dintr-o astfel de fază. Dar eu ca jucător niciodată n-am dat mingea înapoi, înțeleg, faci totul pentru a câștiga”, a adăugat Alexa.

Antrenorul lui ACS Poli a fost întrebat ce-i reproșează mai exact „centralului” Adrian Illyeș. „Orice săritură la cap, contact, dădea faulturi. Ei i-a împins practic înspre careul nostru pe final. Și atunci orice se poate întâmpla. Plus, cele șapte minute de prelungiri indicate, șapte?! N-a intrat ambulanța, nimic”, a precizat Dan Alexa.

ACS Poli ocupă locul 1 în play-off-ul Seriei a II-a a Ligii 2 cu un avans de opt puncte față de FC Olt și Metalul Reșița. Până la finalul campionatului mai sunt opt etape de disputat.

Articol scris de Cornel BIHOLARI (Sport9)
Foto: gazetademioveni.ro

Pe aceeași temă