Adio promovare!

Mihai Andries 03 Dec. 2012, 15:03 Campionat

FC Bihor Oradea a încheiat turul de campionat al seriei vestice din Liga a II-a la fotbal cu o înfrângere, după ce duminică, pe teren propriu, la Stadionul Municipal „Iuliu Bodola”, a cedat în derby-ul cu bănățenii de la ACS Poli Timișoara, cu scorul de 2-3. Deși au condus în două rânduri și au dat impresia că sunt stăpâni pe situație, jucătorii de la FC Bihor au fost surprinși în partea a doua de două acțiuni ale oaspeților și pe fondul unor greșeli individuale au luat două goluri, cedând jocul, deși la începutul reprizei a doua ei au fost mai periculoși.

Meciul a început totuși sub o anumită notă de dominare a timișorenilor, însă primii care au marcat au fost bihorenii, în minutul 13. Atunci, un balon aruncat în careul timișorenilor a fost respins greșit de Nanu și Ovidiu Popa a șutat din colțul careului mic printre picioarele lui Kirev. După primirea golului, bănățenii au ieșit din nou la joc și în minutul 18 au cerut penalty la un duel între Trandu și Târnăcop. Arbitrul a lăsat corect jocul să continue, deoarece orădeanul a atins prima dată mingea. În minutul 20, Marovic a șutat de la 30 de metri, Popescu a respins însă în corner, de sub transversală. Lovitura de colț ce a urmat, de pe partea dreaptă a dus însă la restabilirea egalării pe tabela de marcaj. Atunci, după centrarea lui Trandu, Petrovic, din 8 metri, a înscris cu o lovitură imparabilă de cap.

La 1-1, FC Bihor a revenit în atac și în minutul 25, Târnăcop a trimis din lovitură liberă de la 25 de metri puțin peste poartă. Două minute mai târziu, după o centrare a lui Sorian, Petrache a șutat spre poartă de la 7 metri, dar mingea a ieșit în corner după ce a fost atinsă de un fundaș advers. Până la pauză s-a mai consemnat doar o ocazie notabilă, în minutul 34, când Enciu a trecut de doi orădeni, a pătruns în careu, Goge a continuat acțiunea și a trimis în fața porții goale. Zanardini a respins însă din bocancul lui Boldea și și-a salvat echipa de un gol ca și făcut.

În repriza a doua FC Bihor a ieșit mult mai motivată și în primele minute și-a creat deja două ocazii. Mai întâi, în minutul 48, Târnăcop a executat bine o lovitură liberă dar mingea a fost deturnată de Kirev în corner. Apoi, un minut mai târziu, Hadăr a avut o acțiune personală, încheiată cu un nou șut puțin pe lângă poartă. În minutul 51, s-a consemnat un nou șut periculos al aceluiași Târnăcop, dar portarul bulgar s-a opus din nou. Prima acțiune a bănățenilor în mitanul secund s-a produs în minutul 53, când Boldea l-a angajat pe Enciu, însă atacantul timișorean a reluat modest. Nu a trecut decât un minut însă și FC Bihor a izbutit să înscrie din nou. Mărkuș a profitat de gafa lui Kirev, care s-a autoinvitat la minge cu Sakir, și a trimis cu capul în plasă.

La 2-1 pentru gazde, timișorenii au revenit în atac și în minutul 60 au izbutit să înscrie la rându-le, după o greșeală a bihorenilor. Enciu a pătruns în careu și a primit penalty după ce a fost faultat de Oltean, acesta din urmă primind și cartonaș galben. Trandu a înscris cu o scăriță. Nu au trecut decât 5 minute și defensiva gazdelor a greșit din nou. Coroian a pasat în spate greșit, Trandu a interceptat balonul și cu un lob superb de la 25 de metri a înscris direct în vinclu, Popescu fiind ieșit la 6 metri.

La 3-2 pentru ei, timișorenii au încercat să-și conserve rezultatul, în timp ce orădenii nu au mai avut forța necesară să revină pe tabelă, cele două goluri încasate tăindu-le din elan. FC Bihor termină astfel turul de campionat pe locul VIII, cu 14 puncte și își ia gândul de la promovare.

„Sunt dezamăgit. Sunt dezamăgit nu numai de acest meci, ci și de toate celelalte meciuri pe care le-am jucat până în acest moment, dar cel mai mult sunt dezamăgit de acest meci, pentru că dacă noi nu făceam cadou cele trei goluri de astăzi, cu siguranță am fi câștigat. Din păcate, atunci când faci asemenea greșeli și ai obiectiv de promovare, fotbalul te pedepsește și te va pedepsi la nesfârșit. Asta e viața acum. S-a încheiat turul campionatului. Am încheiat pe un loc care nu mă onorează, nu onorează nici acest club. Până să ne gândim la viitor, va trebui făcută o analiză a tot ceea ce s-a întâmplat în acest tur de campionat, după care vom vedea ce va fi în continuare”, a declarat, la final, tehnicianul echipei FC Bihor, Claudiu Niculescu.

De partea cealaltă, antrenorul bănățenilor, Valentin Velcea, s-a declarat mulțumit de rezultat și de faptul că Poli s-a apropiat la un punct de lider. „Cred că am terminat acest tur de campionat cum nu se putea mai frumos. Am terminat neînvinși, iar acest aspect ne dă încredere, ne dă speranță, ne face din ce în ce mai responsabili și ne obligă în același timp să jucăm un fotbal de calitate, frumos și să creăm ocazii de gol. Mărturisesc că în sinea mea mă gândesc spre Liga I deja”, a precizat Velcea.

FC Bihor – ACS Poli Timișoara 2-3 (1-1)

Au marcat: Ov. Popa (min. 13), Mărkuș (min. 54) / Petrovic (min. 21) și Trandu (min. 61 p și 65)

FC Bihor: A. Popescu – Zanardini, Oltean, Petrache, Fl. Pop – Coroian (min. 83 Bic), Târnăcop (min. 73 Pușcaș), Sorian – Mărkuș, Hadăr, Ov. Popa (min. 67 Florean). Antrenor: Claudiu Niculescu
ACS Poli: Kirev – Sacir, Petrovic, Șeroni, Marovic – Goge (min. 84 Dobricean), Poparadu (cpt), Trandu, Fl. Nanu (min. 63 Boștină) – Boldea, Enciu (min. 75 Bălace). Antrenor: Valentin Velcea

 

Articol și foto: EBihoreanul

Mihai Andries 03 Dec. 2012, 15:03 Campionat
Pe aceeași temă