Dunărea Călărași a câștigat, miercuri, în etapa a 24-a a Ligii 2, cel de-al treilea meci consecutiv, 1-0 cu Dacia Unirea Brăila, și a urcat din nou în fotoliul de lider, peste Rapid, echipă care joacă, joi, acasă cu SC Bacău. Pentru Adrian Mihalcea acesta este al treilea joc pe care echipa sa îl câștigă în acest an cu scorul italienesc de 1-0. În afară de Buzău, unde Dunărea a învins cu 4-0, celelalte partide: cu Ceahlăul, Academica Clinceni și Brăila, rezultatul final a fost 1-0.
Dacia Unirea Brăila a fost, miercuri, un adversar redutabil pentru călărășeni, într-un meci destul de interesant, între echipele de pe locurile 2 și 3 din clasamentul Seriei I a Ligii 2. Ambele formații s-au luptat pentru cele trei puncte puse în joc care i-ar fi ajutat în play-off-ul ce va începe peste două etape.
Dunărea a debutat ceva mai timorat în primele 10 minute de joc, dar, pe parcurs, a început să controleze mijlocul terenului, acolo unde marocanul Alami Saifeddine a încercat să-și impună stilul său de joc, deschis și cu pase decisive pentru atacantul Balint. Introdus din primul minut de Mihalcea, Valentin Balint a părut că s-a integrat ușor în meciul cu Dacia Unirea, dar mai are mult de muncă. Devotamentul său l-a salvat în mare parte.
Minutul 24 avea să fie unul urât pentru căpitanul Dunării, Bogdan Panait. Acesta este transportat la Spitalul Județean Călărași după ce și-a spart arcada în urma unui duel cu un adversar și pare incert pentru următorul joc de sâmbătă, cu Pojorâta. Cea mai periculoasă fază a primei părți este semnată de Alami (31). Lovitura sa de cap din 6 metri nepăcălindu-l pe portarul Mitrea, fost jucător la Dunărea în urmă cu patru sezoane.
Kanda, capital
Kanda Baudoin este desemnat jucătorul meciului pentru golul său imparabil. Mijlocașul a înscris în minutul 73 cu un șut din 16 metri, în stânga lui Mitrea. Până la unicul gol al partidei, centralul Florin Miron din București a anulat un gol perfect valabil marcat de Matei Silviu, pe motiv de offside, și nu a dat penalty la hențul în careu făcut de fundașul Ivan (67), la șutul lui Alami.
Spre final, Dima (75) de la Brăila îi sperie puțin pe suporterii călărășeni și asta pentru că șutul său a lovit bara transversală a lui Cezar Lungu.
Adrian Mihalcea învinge astfel Brăila cu 1-0 și câștigă trei puncte foarte importante în economia jocurilor capitale care vor urma în play-off. Etapa viitoare, Dunărea se deplasează la Pojorâta să întâlnească Bucovina, pe 26 martie, iar apoi vine la Călărași, pe 2 aprilie, Rapid Suceava, în ultimul meci din retur.
DUNĂ‚REA CĂ‚LĂ‚RAȘI 1
DACIA UNIREA BRĂ‚ILA 0
Kanda ”73
C. Lungu – Țenea, Bumbac, Bg. Panait (cpt.)(V. Andrei ”24), M. Mureșan – S. Matei, Preoteasa, Kanda, Alami, Vădrariu (M. Chițu ”87) – V. Balint (M. Ștefan ”90)
Rezerve neutilizate: G. Popa – Săftescu, V. Petre, Săveanu
Antrenor: Adrian Mihalcea
Cr. Mitrea – G. Niță, L. Ivan, Ghiocel, Stănciulescu (Pușcașu ”59) – C. Roșu (G. Iordache ”76), M. Dima (Onofraș ”82), Petean, Frunză (cpt.) – M. Enciu, Al. Muscă
Rezerve neutilizate: Bg. Olaru – D. Oprea, C. Necoară, St. Nicoliță
Antrenor: Alin Pânzaru
Stadion: Municipal (Călărași); Spectatori: 500; Arbitru: Florin Miron 1 (București); Asistenți: Bogdan Ioan Dragoș 3 (Făgăraș) și Constantin Mihai Cantemir 2 (Făgăraș); Jucătorul meciului: Baudoin Kanda 3.
Articol și foto de Cătălin NIȚU (Ediția.ro)