ACS Poli – Unirea Tărlungeni 1-0. Golul lui Cânu le-a fost îndeajuns

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 05 Sep. 2014, 10:00 Actualizat: 05 Sep. 2014, 16:22 Campionat
ACS Poli – Unirea Tărlungeni 1-0.  Golul lui Cânu le-a fost îndeajuns

Primele două clasate ale Seriei a II-a a Ligii a II-a se întâlnesc astăzi, de la ora 11:00, în preambulul etapei a II-a. Partida dintre ACS Poli și Unirea Tărlungeni se desfășoară cu o zi mai repede față de data obișnuită a eșalonului secund pentru că sâmbătă echipa de rugby RCM Timișoara va juca semifinala SuperLigii cu Farul tot pe stadionul „Dan Păltinișanu”. Cum formația din județul Brașov a refuzat să joace la o altă oră, trupa lui Dan Alexa va fi nevoită să-și joace primul meci de pe teren propriu într-un moment al zilei în care foartă multă lume este preocupată cu serviciul. Pe acest lucru s-au bazat și transilvănenii atunci când au ales să joace vineri la 11:00. Unirea nu va avea în spate și publicul bănățean, pe lângă forța grupului fostei prim-divizionare.

Primul meci al rundei va fi arbitrat de Denis Haidiner (Hunedoara), asistenți urmând a fi Radu Despa și Cristian Nicolae Lucaci (ambii din Baia Mare).

COMENTARIUL LIVE:

â–ºACS Poli: Pap – G. Neagu, Cânu, Cr. Scutaru, Bălace (cpt.) – Lazăr, Ov. Popescu – Bărbuț, Boldea, Kneeshaw – Stavric
Rezerve: Smaranda – Todorov, Popovici, C. Eduardo, Sz. Szekely, Trandu, V. Dragomir
Antrenor: Dan Alexa.

â–ºUnirea: Nitzuly – Vlăsceanu, Șerban, Forika, Iaru – M. Sorin, N. Cristea, Antoche, Marcăș – Neculai, Elek (cpt.)
Rezerve: Dănălache – Sz. Antal, Chiș, Brujan, Istrofor, Petra, Pricop
Antrenor: Daniel Bona

â–ºMin 90+3 Final de partidă. ACS Poli se impune la limită, dar are punctaj maxim după două etape

â–ºMin 90+2 Pap respinge un corner bătut periculos. Unirea pune presiune pe final

â–ºMin 89 Cânu vede și el cartonașul galben

â–ºMin 87 Szekely șutează slab din marginea careului. La faza următoare, Lazăr trage din nou peste poartă

â–ºMin 86 Pricop execută o lovitură liberă, Forika reia cu capul peste poarta timișorenilor

â–ºMin 85 Szekely încearcă să-l angajeze pe Bărbuț, Nitzuly intervine, dar scapă balonul chiar în fața mijlocașului timișorean. Bărbuț trage însă, din lateral dreapta, puțin pe lângă stâlpul de la colțul lung

â–ºMin 83 Lazăr șutează din afara careului, Nitzuly reține fără probleme

â–ºMin 78 ⇔ Kneeshaw iese, intră Popovici

â–ºMin 77 Cristea reia la colțul scurt, dar în exteriorul plasei laterale o centrare venită din corner

â–ºMin 75 Lazăr ia și el cartonaș galben

â–ºMin 73 ⇔ Intră Brujan și iese Antoche

â–ºMin 73 Szekely vede galben pentru că a împiedicat degajarea portarului. Nitzuly a reținut lovitura liberă bătută de Lazăr

â–ºMin 71 Șerban vede și el galben pentru un fault

â–ºMin 69 Szekely nu reușește în două rânduri să reia din careu. Mai întâi a centrat Bărbuț, apoi Kneeshaw l-a servit pe golgheterul din Liga 1 al timișorenilor

â–ºMin 66 ⇔ Pricop intră în locul lui Iaru

â–ºMin 63 Popescu vede în schimb primul său galben, pentru o intrare de la spate asupra lui Elek

â–ºMin 62 Iaru îl ia pe sus din nou pe Bărbuț, dar e iertat de al doilea galben

â–ºMin 58 ⇔ Trandu îi ia locul lui Boldea

â–ºMin 56 Marcăș e servit ideal în careu, puțin lateral stânga față de poartă, dar nimerește doar încheietura barelor în exterior

â–ºMin 56 ⇔ La Unirea, Sorin iese de pe teren, în locul lui intrând Antal

â–ºMin 55 ⇔ Iese Stavric, intră Szekely la timișoreni

â–ºMin 53 Stavric vede și el galben pentru o intervenție dură asupra lui Șerban

â–ºMin 51 Iaru vede cartonaș galben pentru o intervenție la Bărbuț. Mai devreme, mijlocașul timișorenilor putea să-l angajeze singur cu portarul pe Stavric, dar sârbul nu a recepționat centrarea

â–ºMin 46 A început a doua repriză

â–ºMin 45+1 Pauză

â–ºMin 40 Acțiunea lui Stavric în banda dreaptă e finalizată de sârb cu un șut în plasa laterală

â–ºMin 38 Cânu respinge în corner singura fază mai consistentă la poarta timișoreană, dar Unirea nu reușește să fructifice faza fixă

â–ºMin 37 Popescu se află pe direcția balonului centrat din corner de Lazăr, trimite cu capul pe poartă, însă Nitzuly reține fără probleme

â–ºMin 30 1-0 Lazăr execută o lovitură liberă de pe partea dreaptă, Cânu se înalță în careu, deviază cu piciorul și înscrie

â–ºMin 24 Bălace trage cu pământul de la distanță, portarul oaspeților deviază în corner

â–ºMin 22 Lazăr trage de la 25 de metri, mingea trece puțin peste poarta lui Nitzuly

â–ºMin 19 Lazăr îi pasează lui Kneeshaw, dar șutul acestuia trece pe lângă colțul scurt al porții

â–ºMin 16 Kneeshaw cade ușor în careu, faza continuă și arbitrul dictează fault în atac la intervenția lui Stavric

â–ºMin 9 Bărbuț are o acțiune în viteză, îi pasează în centrul careului lui Lazăr, însă fostul jucător al echipei lui Hagi trage peste poartă dintr-o poziție excelentă

â–ºÎn tribunele slab populate ale stadionului „Dan Păltinișanu” se află și staff-ul și jucătorii nou-promovatei Șoimii Pâncota. Arădenii au meci mâine la Reșița, cu Metalul, însă principalul motiv pentru care au venit la meci este faptul că la mijlocul săptămânii următoare joacă în turul V al Cupei cu echipa pregătită de Dan Alexa.

â–ºMin 1 A început partida, cu cinci minute întârziere față de ora de start, 11:00

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 05 Sep. 2014, 10:00 Actualizat: 05 Sep. 2014, 16:22 Campionat
Pe aceeași temă