ACS Poli, furioasă pe arbitrajul de la Oradea. Dan Alexa: „Penalty clar, s-a văzut și de pe bancă”

ACS Poli, furioasă pe arbitrajul de la Oradea.** Dan Alexa:

Liderul Ligii 2 s-a împiedicat cu o grupare de pluton, FC Bihor, scor 1-1. ACS Poli a evoluat în superioritate numerică mai mult de o repriză azi, dar a reușit să egaleze târziu prin Pedro Henrique. Pe lângă numeroasele ratări, timișorenii s-au simțit însă și nedreptățiți de către centralul Marian Barbu, reclamând nu mai puțin de două penalty-uri clare, trecute cu vederea.

„Ce pot să spun după un asemenea meci. Am dominat am avut foarte multă neșansă. Am avut și penalty (n.r. nedat), două-trei bare, ocazii multe! Bine că am reușit să egalăm, am avut foarte multă neșansă azi. Cred că dacă înscriam mai repede câștigam jocul. Am spus că Bihorul a dominat Reșița, a fost greu, dar am ratat din toate pozițiile. Pedro Henrique și Popovici, singuri cu portarul. M-a nemulțumit începutul de meci, eu am menținut echipa după primirea golului. Au fost și greșelile de arbitraj. Primul, nu a fost simulare la Pedro. Penalty clar, s-a văzut și de pe bancă”, a declarat Dan Alexa după meci.

Timișorenii au cerut prima dată 11 metri în prima repriză, la 1-0 pentru Oradea, când Mihuț a făcut un henț în careu. Apoi, în minutul 73 Belu a fost faultat în careu, dar nu s-a acordat nimic.

„Mă gândeam că și puteam pierde meciul acesta, mingea nu voia să intre. Am riscat și cu al treilea atacant. Am pus presiune mare. E greu să-ți intri în ritm de la început, dar trebuia să câștigăm azi”, a conchis Alexa.

ACS Poli, deși a remizat, a mai câștigat un punct față de Metalul Reșița, pierzătoare cu 1-0 la Satu Mare.

Sursa: Sport9

Pe aceeași temă