Marian Iancu a trimis ieri un document noului club al Timișoarei prin care e de acord cu titlu exclusiv ca acesta să poarte denumirea de ACS Poli și culorile alb-negru în sezonul 2012-2013. Actul ar putea facilita la FRF schimbarea numelui actualei ACS Recaș, care apărea împreună cu vechea FC Politehnica pe tabloul B2. Niciuna nu are însă reprezentant la țintarul Ligii a II-a, acolo unde și-au aflat deja adversarii, conform tragerii ACS Poli ar urma să joace pe locul Recașului cu UTA în prima etapă!
Majoritatea conducătorilor lui ACS Poli nu știau ieri după masă nimic de documentul trimis de boss-ul BKP. Deși acesta a sosit în urma solicitării făcute oficial chiar de cei din Consiliul Director al noului club. Așa cum a promis Marian Iancu sprijină noul club dar acțiunea sa vizează vizează vendeta personală cu suporterii din Druckeria după ce a solicitat atât la FRF, cât și la AJF, interzicerea altor grupări să poarte denumirea de Poli Timișoara și o combinație a culorilor tradiționale, inclusiv alb-negru.
Punctele documentului arată în felul următor:
* Pentru anul competițional 2012-2013 suntem de acord să folosiți exclusiv numele ACS Poli Timișoara și culorile alb-negru. Acest drept nu poate fi transferat fără acordul nostru.
* Prezenta este irevocabilă, ne este opozabilă și aveți dreptul să o folosiți la toate organismele în vederea fructificării acestui drept conferit.
* Vă solicităm ca împreună cu noi să acționați împotriva tuturor cluburulor de fotbal, și nu numai, care în mod nelegal și ilegitim încearcă să folosească aceste simboluri.
Fără reprezentanți la tragerea la sorți
Deși atât ACS Recaș, cât și Poli Timișoara, sunt înscrise în Liga a II-a, niciuna dintre cele două entități nu au reprezentant prezent la tragerea la sorți a programului. Deși cerința nu e obligatorie, cluburile din Liga a III-a din Banat, spre exemplu, și-au anunțat prezența la FRF pentru a discuta alte probleme și a-și afla ordinea adversarilor pentru noul sezon.
Conform tragerii la sorți în prima etapă ACS Recaș a fost programată cu marea rivală a timișorenilor, UTA Arad, pe teren propriu. FC Timișoara are programat un meci la ALRO Slatina, echipă care la rândul ei a trecut prin transformări vara aceasta, dar vechea Poli nu va ajunge probabil să și onoreze prima deplasare.
Sursa: BanatSport