La meciul cu Dinamo II, petroliștii n-au putut conta, din cauza
accidentărilor, pe cinci jucători, însă vestea bună este aceea că
mulți dintre indispoibili se vor întoarce la antrenamente din
această săptămână.
Cu excepția lui Marian Pop, scos din circuit pentru o perioadă
îndelungată, Vivi Răchită îi așteaptă la pregătiri și pe Bozidar
Cosic, Constantin Stoica, Adrian Neagoie și Adrian Crăciun, ultimul
aflându-se totuși într-o situație specială, ținând cont de faptul
că abia a revenit după o accidentare gravă.
Cosic a fost diagnosticat cu o mioentezita de efort, juniorul
Stoica a suferit o întindere a bicepsului femural la piciorul
drept, iar Neagoie a acuzat o pubalgie, dar, conform medicului
Mircea Miu, cei trei sunt recuperați din punct de vedere
medical.
Totuși, cum ei au pierdut antrenamentele din ultima perioadă,
este greu de crezut că vor fi apți și fizic pentru meciul de la
jumătatea săptămânii, cu FCM Bacău, cel mai probabil urmând să
revină pe gazon sâmbătă, cu ocazia jocului cu Dunărea Galați.
Altfel, în această după-amiază, petroliștii vor începe
pregătirile în vederea confruntării cu FCM Bacău, programată pentru
miercuri, de la ora 17.00, pe stadionul „Ilie Oană”. Întâlnirea va
fi condusă de către o brigadă formată din Daniel Deca (Brăila) –
Florin Păunescu (Rm. Vâlcea) și Fodor Joszef (Odorheiul Secuiesc),
ca observatori fiind delegați Mihai Calistru (Botoșani) și Ioan
Pârcălab (București).
Sursa: fcpetrolul.ro