Academica Argeș, noua „victimă” a Gloriei în Crâng

Adrian Soare, Marius ANGHEL 17 Nov. 2014, 11:35 Campionat

Gloria Buzău a confirmat încă odată că meciurile de pe teren propriu îi priesc indiferent cu cine joacă. La fel s-a întâmplat și în etapa a 13-a, sâmbăta trecută, atunci când echipa lui ,,Vioară” a mai făcut o ,,victimă”, aceasta fiind chiar una dintre principalele favorite la promovare, Academica Argeș, pe care a învins-o la limită, scor 2-1.

Prima repriză a fost una ceva mai echilibrată, dovadă și rezultatul de egalitate (1-1), înscris pe tabela de marcaj. Veniți în Crâng să recupereze din punctele pierdute acasă cu liderul seriei, FC Voluntari, oaspeții au încercat să își surprindă adversara, iar la doar câteva minute după începerea partidei puteau deschide scorul, însă bara s-a opus la lovitura de cap a lui Chițu (8) din șase metri. Totuși, piteștenii au reușit să marcheze primii prin Hamad Kone (28), care, profitând de o gafă a defensivei buzoiene, a finalizat o acțiune ofensivă cu un șut la colțul lung.

Cu antrenorul Viorel Ion aflat în tribună din cauza suspendării, gazdele nu s-au lăsat deloc intimidate și puțin mai târziu, în urma unui contraatac rapid, au izbutit egalarea grație golului înscris de Pălimaru (40). Acesta a taxat prompt ieșirea greșită a goalkeeperului Boșneag și de la opt metri a trimis mingea în poarta goală, readucând astfel speranțele în tabăra Gloriei.

După pauză, mult mai motivată și determinată în joc, echipa buzoiană a trecut la cârma meciului, iar ocaziile de gol nu au întârziat să apară. De altfel, una dintre ele s-a concretizat pe tabelă, gruparea din Crâng izbutind să întoarcă rezultatul în favoarea sa. Bătăiosul Răduca i-a pus pe tavă o minge lui Dumitrescu (55), iar acesta, aflat în careu, a marcat la colțul lung cu un șut de la 12 metri și astfel Gloria începea să se gândească tot mai mult la o victorie care s-o readucă pe unul dintre locurile de play-off.

Buzoienii își puteau mări avantajul dacă noul intrat pe teren Pantelie (77, 81) nu ar fi ratat spre final două ocazii uriașe. Mai întâi, aflat singur cu Boșneag a reluat din șase metri mult peste bara transversală, iar apoi portarul oaspeților s-a remarcat, respingând în corner balonul șutat de atacantul buzoian. Așa s-a scris istoria unui meci pe care Gloria Buzău l-a câștigat meritat, repriza secundă fiind cea mai bună din acest sezon.   

GLORIA BUZĂ‚U        2
ACADEMICA ARGEȘ    1

Pălimaru ”40, Cl. Dumitrescu ”55 / H. Koné ”28

Stoicescu – Al. Iordache, Dăniță (cpt.), F. Amet, Agache – Cl. Dumitrescu, G. Marcu, Bobe, D. Ghiță (Burlacu ”83) – Răduca (Bîrsănel ”89), Pălimaru (Pantelie ”75)
Rezerve neutilizate: D. Sîrbu – L. Pîrvu, N. Popescu, Tigoianu
Antrenor: Viorel Ion

Boșneag – Al. David, A. Nițu, Fl. Popa (cpt.), D. Tătar – H. Koné (Vențer ”79), Olariu, Cr. Pușcaș, C. Dedu (D. Buia ”46) – S. Chițu, Vl. Rusu (I. Szabo ”71)
Rezerve neutilizate: C. Lungu – Marciuc, B. Pătrașcu, Șușu
Antrenor: Marius Baciu

Stadion: Gloria (Buzău); Spectatori: 200; Arbitru: Cătălin Buși (Râmnicu Vâlcea); Asistenți: Dragoș Baluna și Cosmin Vatamanu (ambii din București); Jucătorul meciului: Adrian Răduca.

Articol și foto de Adi SOARE

Adrian Soare, Marius ANGHEL 17 Nov. 2014, 11:35 Campionat
Pe aceeași temă