2 pauză, 1 final: s-a întors din nou scorul în Ciarda Roșie. Ripensia, în inferioritate, a bătut-o în prelungiri pe Știința Miroslava, venită să lupte, deși era retrogradată

Marius ANGHEL 03 Jun. 2018, 08:01 Campionat

Ripensia Timișoara a terminat sezonul de Liga 2 cu un nou meci pe teren propriu cu răsturnare de scor, un succes cu 3-2 cu deja retrogradata Știința Miroslava. Mediop a adus golul victoriei în prelungiri, după ce până atunci a ratat exasperant. Totuși, moldovenii au condus cu 2-0, după golurile marcate de Alexandru Marin și Eduard Sandu, însă elevii lui Ciprian Urican au egalat prin Cătălin Bădăuță și apoi Marius Toma, pentru un final aprins în Ciarda Roșie.

Ieșenii au început mult mai horărâți jocul de sâmbătă dimineață și au avut într-un timp scurt cinci cornere la poarta Ripensiei. Al cincilea a fost periculos, bătut de Eduard Sandu, iar Horia Crișan a reluat periculos cu capul, dar portarul Contra a intervenit. În minutul 15 însă, a venit și golul. Alexandru Corban a tras la poartă, Contra a respins în față, unde a apărut Alexandru Marin, care a marcat. Peste patru minute, poarta gazdelor a fost din nou „asediată”. Eduard Sandu a tras de la semi-distanță în bara transversală, cu sete, dar Marin a reluat cu capul prea moale, iar Contra s-a descurcat. De menționat că Ripensia a jucat foarte slab toată prima repriză. Primul șut pe poartă a fost în minutul 26, anemic, tras de Bădăuță.

Gazdele au „dormit” până în minutul 69. Bădăuță, înger și demon

Miroslava a controlat jocul și după pauză. În minutul 53 a fost gol anulat, pentru că Marin se afla în ofsaid. În minutul 59 însă, Eduard Sandu a tras puternic la poartă, din poziție regulamentară, și scorul s-a făcut 0-2 pe tabelă. Până la urmă, spre bucuria sutei de spectatori veniți la ultimul meci, Bădăuță a marcat de lângă prima bară, în minutul 69, după o tentativă eșuată de scăriță a lui Mediop. Marcatorul și-a lăsat însă colegii în zece, după zece minute, după ce a primit al doilea galben pentru simulare în careu. Chiar și așa, în minutul 82, după un corner, Marius Toma a egalat cu capul.

Mediop, exasperant prin ratări, a adus golul mântuirii însă

Pe final, la 2-2, ambele echipe au sărit peste faza de construcție. Mediop era principala „gură de tun”, dar a avut nevoie de patru șanse pentru a marca. Senegalezul și-a fructificat viteza și forța de pătrundere, dar, din nou, a păcătuit la execuție. Prima dată a tras pe lângă poartă, iar apoi a avut un șut chiar pe direcția lui Turiță.

Miroslava putea da lovitura, între ratările lui Mediop, dar norocul gazdelor a fost ca Taciuc a tras pe lângă poartă. Mediop a avut și un șut pe poartă, iar, la final, în al patrulea minut de prelungiri, a înscris, după un atac prelungit. Ungureanu ar fi vrut să marcheze și el după repunere, dar a tras în bara laterală, iar Turiță a prins.

RIPENSIA TIMIȘOARA – ȘTIINȚA MIROSLAVA    3-2
Alexandru Bădăuță 69′, Marius Toma 82′, Ndiaye Mediop 90+4′ / Alexandru Marin 15′, Eduard Sandu 59′

M. Contra – Ad. Popa (cpt.), Hecsko, M. Toma, C. Toma – Laur. Tudor (Zurbagiu 62′), Apro (Burdeț 71′) – Mediop, Ad. Ungureanu, Dumiter (Țugui 58′) – Bădăuță
Rezerve neutilizate: Iul. Rădulescu – Mânecan, Bobină, Cluci
Antrenor: Ciprian Urican
Eliminat: Alexandru Bădăuță 79′ (cumul de cartonașe galbene)

Turiță – Corban, Andr. Chindriș, Seb. Bucur, Agrigoroaei – H. Crișan – Taciuc, Ed. Sandu (Ambrosie 73), Iovu (Viorică 60′) – Nemțanu (Asăvoaei 68′) – Al. Marin (cpt.)
Rezerve: –
Director sportiv: Costel Săcrieru

Stadion: Ciarda Roșie (Timișoara – Timiș); Spectatori: 100; Arbitru: Marius Nechita Chioran (Cluj-Napoca); Asistenți: Gabriel Ion Catană (Târgoviște) și Răzvan Mihai Dobre (Șotânga).

Ripensia a urcat pe locul 11, cu 48 de puncte, exact deasupra celor de la UTA, iar Miroslava a terminat sezonul pe locul 17, retrogradabil, cu 37 de puncte. S-ar putea salva doar dacă dispar două echipe.

Articol scris de Anda DELIU
Foto: Emanuel Titus ILIEȘI (Mediafax Foto)

Marius ANGHEL 03 Jun. 2018, 08:01 Campionat
Pe aceeași temă