Viitorul Pandurii, la a treia remiză în patru meciuri, acum cu CSC Dumbrăvița. Călin Cojocaru: ”Un meci frumos. Urât pentru noi.” Nou discurs-manifest despre fotbalul timișean

Anda DELIU 26 Aug. 2023, 20:11 Liga 2

Viitorul Pandurii Târgu Jiu a terminat la egalitate, scor 1-1, meciul jucat la Ghiroda cu CSC Dumbrăvița, în runda a 4-a a Ligii 2. Este a treia remiză pentru trupa gorjeană în patru etape.

Călin Cojocaru a fost supărat că echipa sa a luat gol în al doilea minut de joc și a deplâns din nou soarta Timișului fotbalistic, unul care parcă lună de lună oferă condiții tot mai de 2 bani pentru meciuri de fotbal și public.

Călin Cojocaru a apreciat egalul dintre CSC Dumbrăvița și Viitorul Pandurii drept echitabil

Antrenorul oltenilor consideră că rezultatul e echitabil. Pentru că, deși spune că ai săi au jucat mai bine, greșelile ce au dus la golul primit nu erau permise la acest nivel.

”Un meci frumos. Urât pentru noi. Primul minut, execrabil! Am jucat o minge, practic le-am făcut golul cadou. Un pas înainte jucat pe o neglijență mare a fundașului meu dreapta. A greșit impardonabil. După aceea o fază fixă, dormim, și începem practic meciul de 1-0. După primul minut consider că am pus stăpânire pe joc. Prima repriză, am dominat-o clar. Ne-am creat cel puțin patru-cinci ocazii. Am ratat vreo două-trei din 6-10 metri. Una de pe 11 metri nu am reușit să o băgăm în poartă. La penalty am marcat dintr-un penalty clar. Mă deranjează ratările, dar nu poți să începi jocul de la 1-0! În repriza a doua au venit ei peste noi cu multe faze fixe, lovituri libere, toate mingile aruncate în careu. Acolo sunt ei mai periculoși. Noi nu am reușit să ne creem ocazii repriza a doua și consider, per ansamblu, un rezultat echitabil. Dar ocaziile mai clare le-am avut noi. A fost cald, dar nu vreau să caut scuze, pentru că noi românii suntem campioni la scuze”, spune Cojocaru.

Davide Jozic a ajuns la spital!

Davide Jozic a fost dus la spital la pauză, după ce minutul 13 s-a dovedit a fi fatidic pentru el, căci și-a spart capul. Chiar și așa, a continuat jocul cu capul bandajat, până la pauză, când s-a simțit rău.

”Din păcate, are o plagă foarte mare. E tăiat la cap după un duel. Nu știu, nu am văzut bine, nu vreau să mă pronunț, dar o dată ce are o plagă așa mare, nici cartonaș galben… Așa a considerat arbitrul (n.r. – Sorin Vădana), nu vreau să vorbesc mai multe. E clar că a jucat sub o stare de amețeală în prima repriză, de aia l-am și scos. El e un jucător puternic și și-a dorit să rămână pe teren. L-am întrebat dacă vrea, a zis că merge. Dar cu trecerea timpul s-a văzut că i se înmoaie picioarele”, a spus Cojocaru despre situație.

Antrenorul și-a cerut scuze pentru că Onni Tiihonen l-a scuipat pe Martinov. ”N-am văzut. La fotbal se întâmplă multe lucruri. Dacă l-a scuipat îmi cer eu scuze. La fotbal se înjură, se scuipă. Ăsta e fotbalul. E un sport mai dur, mai de bărbați. Se întâmplă. După s-au pupat. E un lucru normal. După, nu știu care, i-a crăpat capul lui Jozic. Ce să facem? Să-l luăm cu bâta de baseball. Arbitrul a zis că a fost contact normal, asta e, mergem mai departe”, a punctat Ciojocaru.

”Se mai construiesc vreo șase-șapte stadioane în cartiere”

Timișorean, Cojocaru a deplâns din nou situația fotbalistică a urbei care sa laudă că a fost leagănul fotbalului românesc. Chiar dacă fără să o spună critic, el a punctat și că arena din Ghiroda, omologată la cerera Dumbrăviței, nu este de Liga 2.

Județul Timiș, localitatea Timișoara sunt un dezastru. N-ai unde să joci fotbal. Îi respect pe oamenii care încearcă să facă fotbal aici, dar când văd numai studii de fezabilitate… Când mai citesc și eu ziarele de aici, numai lucruri din astea. Nu văd un fir de iarbă pe vreun teren. Numai pe hârtie. Se apropie alegerile, pun pariu că se mai construiesc în vreo șase-șapte cartiere stadioane. Și voi vă chinuiți să jucați aici, la Dumbrăvița. Nu există respect pentru sport, e zero-barat orașul. Mort! Niciun om nu are nicio emoție în orașul asta din  punct de vedere al sportului, să meargă în weekend la un meci de baschet, de handbal, de fotbal. Unde să stea și spectatorii? Vii la meci, mori de cald, faci infarct în tribună vara Iarna îngheți de frig, îți tremură picioarele. Cum să vină și oamenii, să îi atragi. Dacă oferi condiții zero. Dosr studii, studii, studii. Văd că-n alte orașe cresc două-trei stadioane. Aici unde nu sunt oameni câte locuri de muncă sunt disponibile, nu există niciun teren. Păcat. Doar n-avem forță. Oamenii doar vorbesc. Ar trebui să facem și fapte. Și pentru sportivi și ziariști e o umilință să vii să stai în condițile astea, în căldură, să filmezi, să scrii despre meci. Pentru noi, antrenori, normal. Nu vreau să zic, dar vă dați și voi seama, nu e un stadion de Liga 2!, a mai spus Cojocaru.

Viitorul Pandurii în meciul cu CSC Dumbrăvița: Rob. Geantă – Mrsulja, Dav. Savu, Ed. Croitoru, Godja – Brînzan (cpt.)(Moisie 70′), Acolatse (Nic. Geană 90′) – Jozic (Tiihonen 46′), Vulpe, Dr. Popa (Andreaș 90′) – Gîrbiță (Buțurcă 81′). Rezerve neutilizate: Lupescu – Dănescu, Pîrcălabu, Core.

Cu 3 puncte, Vitorul Pandurii e pe locul 15 în Liga 2. Echipa a fost eliminată din Cupa României, iar săptămâna vitoare va juca sâmbătă, acasă cu FK Miercurea Ciuc (locul 14, 4 puncte), de la ora 11:00.

Foto: Leczki Jozsi / Mediafax Foto

https://liga2.prosport.ro/seria-1/csc-dumbravita-a-remizat-la-ghiroda-cu-viitorul-pandurii-19282061

https://liga2.prosport.ro/seria-1/vasile-miriuta-si-a-laudat-jucatorii-dupa-cfc-arges-chindia-0-2-19282104

https://liga2.prosport.ro/seria-1/concluziile-lui-cristian-pustai-dupa-ceahlaul-cs-mioveni-0-1-19282105

https://liga2.prosport.ro/seria-1/argesul-a-pierdut-cu-chindia-pelici-se-asteapta-la-schimbarea-sa-19281880

https://liga2.prosport.ro/seria-1/meciuri-si-rezultate-in-etapa-a-4-a-a-ligii-2-19281798

Anda DELIU 26 Aug. 2023, 20:11 Liga 2
Pe aceeași temă