Conducerea clubului SC Bacău sună joi ultima adunare din 2015. Chiar dacă au intrat în vacanță după terminarea meciurilor oficiale, jucătorii formației moldovene se vor reuni pe 17 decembrie pentru un eveniment sezonier, tăierea porcului de Crăciun, dar și pentru a afla cine este dorit sau nu în continuare la formația manageriată de Cristian Ciocoiu.
„Joi, vom avea o întâlnire la baza Letea cu întreg lotul de jucători. Vom tăia și un porc, așa, ca de final de an. Și tot ca de final de an, vom avea o serie de discuții cu jucătorii referitoare la care dintre ei vor pleca de la echipă și care vor rămâne. Pe 11 ianuarie ne reluăm pregătirile și trebuie să știm încă de pe acum pe cine ne bazăm și pe cine nu”, a declarat, potrivit ziarului Deșteptarea, președintele Cristi Ciocoiu.
Totuși, discuțiile cu jucătorii vor fi mai complexe, având în vedere că tuturor le expiră contractele la finalul acestui an. Unora li se va transmite că sunt doriți în continuare și li se vor propune noi angajamente, în timp ce altora li se va spune că nu mai sunt doriți. La capitolul plecări, se dorește despărțirea de cel mult patru jucători care nu au convins.
„Cine vrea să plece, e liber să o facă. Din câte am înțeles, există doi, maximum trei jucători care iau în calcul o astfel de posibilitate. În urma evoluției din această toamnă, am ajuns la concluzia că este indicat să renunțăm la unii jucători, pe care îi vom înștiința, de altfel, la întâlnirea de joi”, a mai spus Ciocoiu.
Printre fotbaliștii care ar dori să plece din propria inițiativă se numără și Adrian Hurdubei, mijlocaș care a mai luat această decizie în trecut în speranța că își va găsi altă echipă, însă a fost reprimit apoi la Sport Club. Ciocoiu spune că, de această dată, nu va mai fi cale de întoarcere.
Gheorghiu, una dintre țintele pentru retur
În schimb, la capitorul veniri ar putea fi trecut Adrian Gheorghiu, fostul jucător al Ceahlăului. „Cu Gheorghiu suntem în discuții. El și-a reziliat contractul cu Ceahlăul, iar dacă nu va avea o altă ofertă mai bună, e posibil să o accepte pe a noastră. Suntem în discuții cu patru jucători, dar nu e nimic extrem de spectaculos”, a spus Ciocoiu pentru Deșteptarea.
SC Bacău își va relua pregătirile pe 11 ianuarie, însă, pâna atunci, conducerea clubului trebuie să închidă proiectul de finanțare nerambursabilă accesat în baza Legii 350/ 2005 și să găsească noi surse de bani pentru partea a doua a sezonului.