Jean Vlădoiu a semnat ieri în fața
ziariștilor un contract pe doi ani de zile cu clubul FC Argeș.
Fostul jucător alb-violet a purtat
negoiecri cu managerul clubului Cătălin Barbu timp de două
săptămîni și a fost ales în fața lui Mihai Zanfir un alt tehnician
piteștean. Obiectivul lui Vlădoiu pentr următorul an este
reconstrucția echipei, însă problemele pe care antrenorul le va
avea sunt evidente.
„Certitudini financiare
nu avem în momentul de față însă am discutat cu dl primar și cred
că pînă în iarnă se va rezolva situația. Nu sunt bani acum și nu
îmi permit să îmi iau alți colaboratori decât cei care sunt deja
angajați la club. Ne vom baza foarte mult pe tineri și orice
jucător cu experiență care poate rămâne în condițiile aceastea este
binevenit. Este foarte posibil însă ca toți să plece deoarece nu
mai pot rezista în aceste condiții. Cât despre mine, banii nu
contează în momentul de față. Voi avea un salariu de 4000 lei pe
lună dar vă spun nu s-a pus problema unui salariu în nici un
moment. E păcat ca FC Argeș să se desființeze sau să ajungă în Liga
a treia, de aceea, sincer, am venit să ajut acum când e nevoie de
mine.”, a declarat Jean Vlădoiu după instalarea în
funcție.
Articol scris de Alin
MARCU