Vlad Mihalcea nu mai ajunge la Academica Clinceni, ci a fost redirecționat de FCSB către un club din Liga 1

Vlad Mihalcea nu mai ajunge la Academica Clinceni,** ci a fost redirecționat de FCSB către un club din Liga 1

Anunțat ca și achiziționat de Academica Clinceni, sub formă de împrumut de la FCSB, acolo de unde trebuia să vină alături de Gabriel Simion (19 ani, mijlocaș) și Mario Mihai (18 ani, mijlocaș), Vlad Mihalcea (18 ani, mijlocaș – foto) nu va mai ajunge totuși la echipa din Liga 2.

FCSB a decis să îl împrumute pe tânărul mijlocaș achiziționat în vara lui 2015 de la FC Brașov la ACS Poli Timișoara, în Liga 1.

„FC Steaua Bucuresti anunță că a ajuns la un acord cu Poli Timișoara pentru împrumutul, pentru sezonul 2017-2018, al jucătorului Vlad Mihalcea. Clubul nostru îi mulțumește lui Vlad pentru contribuția avută în cei doi ani petrecuți la Steaua, în care a bifat 10 partide pentru echipa mare, îi urează mult succes și să se întoarcă sănătos!”, notează site-ul steauafc.ro.

Vlad Mihalcea a jucat în ultimele două sezoane ale Ligii 1 în doar 6 meciuri pentru FCSB, totalizând doar 88 de minute. A mai bifat câte o prezență în Cupa României, Cupa Ligii și Supercupa României și câteva minute în meciul cu Partizan din preliminariile Ligii Campionilor.

Mihalcea a evoluat în sezonul trecut mai mult pentru echipa a doua a FCSB-ului, în Liga 3.

Pe aceeași temă