Vâlcea îl pierde gratis și pe Tomozei. Fundașul va fi prezent la reunirea unui club din Liga 1

Autori: Adrian MUJEA, Marius ANGHEL Publicat: 05 Jan. 2016, 13:55 Actualizat: 05 Jan. 2016, 14:08 Bursa transferurilor
Vâlcea îl pierde gratis și pe Tomozei.  Fundașul va fi prezent la reunirea unui club din Liga 1

Cel mai constant jucător de la CSM Râmnicu Vâlcea în prima parte a campionatului, Marius Tomozei (25 ani) a ajuns la un acord verbal cu echipa de Liga 1, FC Botoșani, și e foarte aproape să părăsească clubul din Zăvoi.

„Va mai veni un fundaș lateral pe care l-am urmărit și îmi place. Este vorba de Tomozei de la Vâlcea” a anunțat în presa locală conducătorul clubului din Botoșani, Cornel Șfaițer.

Conducerea clubului din Zăvoi i-a promis lui Tomozei că îi va da transferul, în cazul unei oferte primite din Liga 1, fapt care s-a și întâmplat. Managerul Lucian Munteanu a discutat deja această problemă cu administratorul judiciar al clubului. Astfel, pe 10 ianuarie, fotbalistul va merge la reunirea echipei moldav, iar CSM Râmnicu Vâlcea își caută deja alte soluții pe postul de fundaș lateral stânga.

„Eu m-am înțeles cu șefii clubului, vreau să plec doar la Liga 1. Dacă nu plec la Liga 1, rămân la Vâlcea. Nu vreau să merg tot în eșalonul secund. Aici suntem în fruntea clasamentului. Dar, dacă se concretizează ceva la Liga 1, este clar că vreau să plec. Am 25 de ani, trebuie să fac pasul spre primul eșalon. Am ceva discuții, rămâne de văzut dacă se va concretiza ceva” afirma Tomozei la finalul anului 2015.

Pentru Marius Tomozei, transferul la Botoșani va fi prima experiență la Liga 1. În urmă cu un an și jumătate, Tomi a mai fost la un pas de primul eșalon, când a fost în pregătiri cu Oțelul Galați, însă, atunci, transferul nu s-a concretizat.

În acest sezon, fundașul originar din București a evoluat în 15 partide pentru CSM Râmnicu Vâlcea, marcând două goluri. Jucătorul poate evolua la fel de bine pe ambele benzi ale defensivei, având și un aport extrem de important în ofensivă.

Dacă transferul se încheie, Vâlcea își va pierde în această iarnă cei mai importanți jucători din prima parte a sezonului, pe Marius Staicu și Marius Tomozei.

Articol scris de Adi Georgescu
Foto: Dan Lixandru
 

Autori: Adrian MUJEA, Marius ANGHEL Publicat: 05 Jan. 2016, 13:55 Actualizat: 05 Jan. 2016, 14:08 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă