Utiștii au scăpat și de Tecsi, fiindcă atacantul oricum nu mai avea unde locui

Utiștii au scăpat și de Tecsi,** fiindcă atacantul oricum nu mai avea unde locui

La începutul acestei săptămâni, conducerea „Bătrânei Doamne” i-a informat pe Alin Marcu și Iulian Tecsi că nu mai fac parte din planurile echipei pentru retur. Toate bune și frumoase, numai că cei doi fotbaliști, ca și restul componenților lotului – de altfel, aveau importante restanțe financiare, iar pentru semnarea actelor de reziliere a contractului ar fi trebuit să-și primească măcar o parte din bani. Marcu a cerut două salarii dintre cele trei și jumătate datorate, Tecsi nici atâta, însă Adrian Marțian, chiar s-a pozat cu un teanc de bancnote de 500 de euro în mână, nu s-a achitat față de cei doi jucători.

Suma totală nu era mare, undeva la 3000 de euro, dar dejeanul probabil ține cu dinții de bani, căci cine știe când va mai face rost de alții. Alin Marcu a și declarat că-și va căuta dreptatea la Federația Română de Fotbal, dar și în Instanță, pe când Tecsi a fost „lucrat” cu iscusință. Plecarea utiștilor la Gyula a coincis cu decizia hotelierilor de la „Panorama” de a-i evacua pentru neplată pe jucătorii FC UTA-ei SA, însă doar atacantul de 22 de ani s-a aflat în postura de a nu avea unde locui atâta timp cât se antrenează cu echipa de juniori. Așa că lui Tecsi i s-a dat o hârtie ce-l face deja bun de transferat pentru alte echipe, cu promisiunea că până la 1 martie i se va achita și suma convenită cu conducerea clubului.

Sursa: Sport Arad

Pe aceeași temă