Marius Chindriș, Dumitru Copil și
Florin Purece, fotbaliști care au jucat pentru UTA în ultimul an și
jumătate, sunt acum la dispoziția clubului Atletico Arad, după ce
transferurile lor definitive la Gloria Arad nu mai sunt de
actualitate. Practic, Gloria a renunțat să-i mai achiziționeze,
deși ar fi avut posibilitatea, astfel că ei au revenit clubului la
care s-au format, Atletico Arad.
Momentan, destinația celor trei nu
este cunoscută, cert fiind doar că ei nu pot rămâne multă vreme la
Atletico. Dumitru Copil nu mai este junior, iar Marius Chindriș
tocmai a depășit această fază, singurul cu acest statut fiind încă
Purece, fotbalist născut în 1991. Atletico deține o echipă de
seniori în campionatul județean Promoție, însă ar fi absurd ca ei
să fie legitimați acolo, motiv pentru care au nevoie de alte
cluburi. S-a discutat la un moment dat trecerea lui Copil la un
club din Liga a III-a engleză, dar nu s-a materializat nimic.
Oricum, conform lui Alexandru
Meszar, deocamdată nu se cunoaște destinația lor. „Încă
nu știu unde vor ajunge. UTA ar fi ținta numărul 1, însă rămâne de
văzut ce se va întâmpla”, spune Alexandru Meszar,
proprietar al CS Atletico și director executiv al FCM UTA.
Teoretic, ar exista variante pentru
Chindriș, Purece și Copil în campionatul Ungariei, însă și ACU Arad
ar fi o soluție, dar o decizie se va lua zilele viitoare, în
funcție de ce se va întâmpla la UTA, situația clubului fanion al
Aradului fiind în continuare confuză.
Ceilalți juniori care au activat în
sezonul trecut la UTA pe filiera Atletico-Gloria Arad sunt Cristian
Bălgrădean, Cătălin Bujor, George Țucudean și Alexandru Manea.
Bălgrădean a ajuns la Dinamo prin acordul clubului Gloria Arad,
același lucru întâmplându-se și cu George Țucudean, până în
momentul în care atacantul a ales să părăsească gruparea
bucureșteană, neacomodându-se acolo.
Bujor și Manea sunt la dispoziția
clubului arădean Gloria, care ori îi va păstra, ori îi va
direcționa spre altă grupare, iar situația lui Țucudean jr. este
neclară, fotbalistul nefiind dispus să se întoarcă la Dinamo cu
orice risc, dorința lui fiind de-a evolua pentru UTA.
Articol scris de Sebastian
Șiclovan