Atacantul vâlcean Florin Costea (32 ani) a revenit pe teren într-un meci oficial după mai bine de zece luni de absență și a debutat, sâmbătă, pentru ACS Șirineasa, în succesul obținut la Petroșani, 2-0 cu CS U Craiova 2. Fostul jucător al Universității Craiova, Steaua sau CFR Cluj a deschis scorul în minutul 15 pentru echipa din Valea Jiului, iar ulterior a ratat o lovitură de pedeapsă.
Ajuns la 32 de ani, cel poreclit „Cioară” este convins că va mai juca fotbal câțiva ani. „După o perioadă lungă în care nu am jucat, am nevoie de jocuri oficiale, să mă pun la punct cu pregătirea fizică. Îmi doresc doar să fiu sănătos și atunci voi da și randament. Eu m-am pregătit zilnic în ultima perioadă, așa cum am putut eu, de unul singur sau alături de alte echipe. Dacă nu erau acele accidentări din ultima perioadă, probabil că acum eram la o echipă din străinătate, nu aici. Eu însă cred că mai am mulți ani de jucat și poate voi mai prinde un contract în străinătate”, a spus Costea pentru Liga2.ro.
„Sunt norocos, am înscris la fiecare debut”
Costea se simte bine la Petroșani, alături de grupul de jucători vâlceni pe care îl cunoaște bine din Zăvoi și sub bagheta fostului atacant al Chimiei, Gabi Mangalagiu, tehnicianul care l-a pregătit și în perioada junioratului. „Am venit aici cu un singur gând, să promovăm, sunt convins că vom reuși, avem o echipă foarte bună. În plus, este un grup foarte frumos, sunt alături de prietenii mei de la Vâlcea, dar și de antrenorul Gabi Mangalagiu, care m-a pregătit și când eram junior. Îi mulțumesc pe această cale că m-a propus la această echipă, am venit aici și pentru dânsul. Sunt fericit că am debutat cu gol la Petroșani, dar eu sunt norocos, am înscris la fiecare debut!”, a mai spus Florin Costea.
Echipa mutată de la Șirineasa la Petroșani este lider în Seria a 4-a, fiind neînvinsă după opt partide desfășurate în acest sezon al Ligii 3.
Lansat în fotbalul profesionist de la CSM Râmnicu Vâlcea, Florin Costea își dorește ca în Zăvoi să apară cât mai curând o altă echipă de fotbal. „Vâlcea a avut mereu echipă de Liga a 2-a sau de Liga a 3-a, iar, pe vremuri, Chimia era în Divizia A. Îmi doresc ca la Vâlcea să fie din nou o echipă, măcar de Liga a 2-a. Tatăl meu nu a ratat în ultimii ani niciun meci din Zăvoi, era o prezență obișnuită la fiecare joc”, a declarat Costea pentru Liga2.ro.
Va deveni tată!
După revenirea pe gazon, Florin Costea mai are un motiv de bucurie, iubita sa anunțându-l recent că este însărcinată. „Sunt bucuros că voi fi tată, nu contează că va fi băiețel sau fetiță. Pentru mine, important este să fie copilul sănătos și mama lui la fel. Îmi doream de mult timp un copil și acum sunt foarte fericit!”, a mai spus Costea.
Lansat în fotbal de CSM Râmnicu Vâlcea, Florin Costea a mai evoluat la Universitatea Craiova, Steaua, CS Turnu Severin, CFR Cluj, Arsenal Tula și FC Zakho. Campionatul trecut, Florin Costea a jucat în șase meciuri pentru CSM Râmnicu Vâlcea, în campionatul Ligii 2, pentru care a reușit cinci goluri. Echipa s-a desființat apoi în iarnă, iar Costea s-a pregătit apoi cu echipa cipriotă de eșalon secund Othellos Athienou, dar a revenit acasă, la Râmnicu Vâlcea, după ce oferta scrisă a fost mult sub cea negociată inițial.
Articol scris de Adi Georgescu