La antrenamentele Fortunei se află, în acest moment, nu mai puțin de 29 de jucători, ultimii doi veniți fiind atacantul Bogdan Moroșan și Andrei Stan. Primul este fostul atacant al Petrolului, care a jucat câteva meciuri sub comanda lui Valeriu Răchită, în eșalonul secund, jucătorul originar din Timișoara având apoi o „experiență” prin eșaloanele inferioare din Germania, iar al doilea este fiul mai mic al fostului stelist Ilie Stan.
„Probabil că după meciurile amicale din această săptămână vor mai pleca unii dintre jucători, de tot sau către echipa a doua” – anunță antrenorul Florin Stăncioiu.
Amical la „Granitul” pentru Fortuna
Al doilea cantonament centralizat, pentru Fortuna Brazi, are un program dens de meciuri amicale, primul dintre ele fiind astăzi, de la ora 12 cu Metaloglobus București. Meciul se va disputa pe terenul sintetic de la „Granitul”, programul ulterior incluzând meciuri de verificare la fiecare 2-3 zile, după următorul program: joi 6 februarie, cu CS Blejoi (ora 15,30, la Izvorani), sâmbătă 8 februarie cu Unirea Slobozia (neconfirmat), duminică, 9 februarie cu Sportul Studențesc (juniori), apoi marți 11 februarie – cu Gloria Bistrița, plus încă un adversar, nedesemnat încă.
„Vreau să dau câte 90 de minute unor jucători, să mă edific asupra potențialului lor, de aceea vom juca chiar și două meciuri în aceeași zi” – spune antrenorul Florin Stăncioiu.
Articol scris de Marian DIMA