Un fost atacant al Politehnicii Iași, noul președinte al Științei Miroslava. Obiectivele pe care și le-a trasat

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 23 Jan. 2019, 14:52 Actualizat: 23 Jan. 2019, 14:59 Bursa transferurilor
Un fost atacant al Politehnicii Iași, noul președinte al Științei Miroslava.  Obiectivele pe care și le-a trasat

Începând din această iarnă, fosta divizionară secundă Știința Miroslava, acum clasată pe locul 4 în Seria 1 a Ligii 3 și care are ca obiectiv promovarea, va avea un nou președinte executiv, în persoana lui Bogdan Chiper. În vârstă de 38 de ani, fostul atacant al Politehnicii Iași îl înlocuiește pe Dumitru Moldovan, cel care a deținut funcția de președinte în prima parte a campionatului.

„Sunt pentru prima dată într-o astfel de postură, de președinte executiv și sper să-mi fac treaba cât mai bine. Obiectivul meu și al echipei este să reușim promovarea în Liga a 2-a și să formăm un nucleu de jucători tineri, din Iași. Vreau să promovăm la echipă cât mai mulți copii din Iași. De la juniorii Științei, de la Poli Iași sau de la alte echipe din județ. Nu contează de unde, important este să fie jucători din Iași. Pentru că, din păcate, s-au pierdut foarte mulți copii talentați în ultimii ani. Vrem să le oferim șansa să joace la Miroslava. Vrem să promovăm fotbalul local”, a declarat, pentru Liga2.ro, Bogdan Chiper.

Chiper este un nume cunoscut în fotbalul ieșean din perioada în care a evoluat pentru Politehnica Iași, grupare cu care a promovat de două ori, din Divizia C în Divizia B și din „B” în primul eșalon al fotbalului românesc.

Articol scris de Narcis POHOAȚĂ‚

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 23 Jan. 2019, 14:52 Actualizat: 23 Jan. 2019, 14:59 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă