Universitatea Cluj a plecat astăzi, la mijlocul zilei, în cantonamentul din Italia, la Forlì, acolo unde se va pregăti pentru sezonul de Liga 2 până pe 23 iulie. Din lotul pe care antrenorul Adrian Falub îl are la dispoziție fac parte cele nouă noutăți, însă nu și Mihai Onicaș, experimentatul jucător care a contribuit la promovare neînțelegându-se cu managerul Sabău pentru prelungirea contractului. În plus, în stafful tehnic a apărut și un nou preparator fizic.
După două săptămâni de pregătire la Cluj-Napoca, Universitatea începe din această seară cantonamentul de 12 zile din „Cizmă”, acolo unde elevii lui Falub vor susține și cinci meciuri amicale împotriva unor adversari din Serie B și C, doi dintre adversari urmând a fi Perugia și Rimini.
Înainte de plecarea în stagiul de pregătire din Italia, antrenorul Adrian Falub a declarat că și-ar mai dori în lot încă un fundaș central, dar și ca în noul sezon al Ligii 2 să promovare patru echipe, pentru a avea o misiune mai facilă către Liga 1.
„Sunt mulțumit de felul în care s-au prezentat băieții în primele meciuri amicale (n.r. – 10-0 cu FC Avrig, 2-0 cu Luceafărul Oradea). M-a interesat, mai degrabă, să facem un antrenament bun și să nu ne accidentăm. Plecăm în cantonament, de unde sperăm să ne întoarcem în primul rând sănătoși și mult mai bine pregătiți, asta e cel mai important. Vom juca cinci partide acolo, cu adversari interesanți, precum Perugia sau Rimini, dar și cu alte echipe de Serie C. Ne așteaptă un sezon dificil, cu formații care au tehnicieni experimentați, public și condiții de pregătire. Suntem „U” Cluj, dar avem statut de nou-promovată, așa că va trebui să muncim foarte mult pentru a ajunge în Liga 1. Mi-aș dori să promoveze patru echipe, cred că așa ar fi mai benefic pentru toată lumea. Sunt foarte încântat de lotul pe care îl am la dispoziție, conducerea și-a făcut datoria din punctul acesta de vedere. Ne mai dorim un fundaș central, pentru a avea dublură pe acel post”, a declarat antrenorul Universității Cluj, Adrian Falub.
Onicaș n-a acceptat noul contract
Din lot fac parte cele două achiziții, Cosmin Dur-Bozoancă, Carol Taub, Jevrem Kosnic, Tiberiu Căpușă, Doru Dumitrescu, Kofi Twumasi, Marius Coman, Florin Burghele și Cristian Gavra, însă nu și fundașul Mihai Onicaș.
Fostul stelist este al doilea jucător experimentat, după Valentin Lemnaru, care nu continuă în Liga 2 după ce s-a reușit promovarea. Lui Onicaș nu i-a convenit contractul propus de conducători, astfel că a rămas acasă.
„Nu a fost mulțumit. I s-a propus un nou contract în condițiile noastre, peste ce a avut anul trecut, dar nu a acceptat. Acum fiecare își negociază cum dorește, dar el nu a fost mulțumit de propunerea noastră”, a explicat Sabău, pentru cjsport.ro, confirmând despărțirea de jucătorul care a revenit la Cluj în vara anului trecut. „Eu am fost bolnav o perioadă și de-asta nu am plecat în cantonament”, a fost reacția lui Onicaș.
Dorin Goga, Gabriel Giurgiu, Călin Albuț, Octavian Abrudan și Andrei Cordoș continuă la „U”. Interesant este și faptul că George Florescu a lipsit la poza de grup înainte de plecarea în cantonament, lucru care ridică semne de întrebare.
Preparator fizic cooptat în staff chiar înainte de plecarea în Italia
Altfel, Massimo Stalteri (foto jos, în dreapta) este noul preparator fizic al Universității.
Italianul care de-a lungul timpului a fost preparator al arbitrilor din Serie A, iar apoi a activat la cluburi precum Vibonese (Italia), Gaz Metan Mediaș sau FC Botoșani (România), s-a alăturat acum staffului tehnic condus de Adrian Falub.
„Ne întărim staff-ul pentru Liga a II-a. Îi urăm lui Massimo Stalteri să aibă parte de cât mai multă energie și cât mai puține accidentări în noul sezon!”, a anunțat „U” Cluj pe site-ul oficial.
Foto: fb FC Universitatea Cluj