Turdenii mizează pe puștii locali „60-70% din lot va fi format din localnici”

16 Dec. 2011, 14:45 Bursa transferurilor
Turdenii mizează pe puștii locali**

Ziua de azi, 16 decembrie 2011, a fost una de cotitură în viața clubului Arieșul Turda, echipă aflată pe ultimul loc al clasamentului seriei vest din liga secundă de fotbal.

Conducerea tehnică și cea administrativă au stat față-n față cu reprezentanții autorităților locale, prezentând un program de redresarea a activității fotbalistice.

Cu această ocazie, s-a stabilit ca miercuri, 11 ianuarie 2012, ora 14, lotul formației să se reunească în vederea demarării pregătirilor pentru sezonul de primăvară.

,,Cu actualul lot de jucători vom încerca să mergem mai departe. Chiar dacă vom ajunge sau nu la un consens cu aceștia, avem în vederi să completăm lotul cu jucători localnici, chiar dacă sunt mai tineri. Într-un viitor nu prea îndepărtat, ne dorim ca în proporție de 60-70 %, lotul echipei Arieșul să fie compus din jucători localnici, apelând la fotbaliștii împrumutați la alte echipe, dar și la cei mai talentați de la grupele de juniori”, a declarat George Ciorceri, antrenor principal Arieșul Turda.

articol scris de Ioan ARION

16 Dec. 2011, 14:45 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă